La 35 de ani de la Decembrie 1989, societatea civilă solicită protejarea ultimelor mesaje de la Revoluţie rămase în România pe Palatul Universităţii din Bucureşti. Organizaţiile revoluţionarilor din Bucureşti, Timişoara şi Cluj, alături multe alte voci ale societăţii civile şi muzee, strâng semnături pe SalvatiMemoriaRevolutiei.ro în sprijinul conservării acestor mesaje de o valoare memorialistică excepţională pentru a demonstra Rectoratului Universităţii din Bucureşti că păstrarea lor este importantă pentru întreaga societate.

Mesajul „Studenţi de la Filologie, aici s-a ucis. Călcaţi cu respect. Aici e sînge” este încă vizibil pe faţada clădirii, partea dinspre strada Edgar Quinet. Alte 59 de înscrisuri, inclusiv versuri din „Deşteaptă-te, române!”, se găsesc sub straturile mai noi de vopsea. Deşi acestea sunt menţionate şi în prima carte despre Revoluţia din 1989, antologia „Vom muri şi vom fi liberi”, publicată în 1990, ele pot fi distruse pentru totdeauna odată ce lucrările se vor muta de la curtea interioară la faţada exterioară.

„În decembrie 1989, la Piaţa Universităţii din Bucureşti, protestatarii anticomunişti au stat faţă în faţă cu soldaţi înarmaţi, au oprit tancuri cu mâinile goale şi au scris pe ziduri sub tirul gloanţelor: Jos Dictatura, Vrem pluralism politic, Alegeri libere. În decembrie 2024, avem datoria morală să salvăm aceste semne ale Revoluţiei pentru generaţiile viitoare, ca dovezi ale puterii de sacrificiu şi curajului tuturor celor care ne-au câştigat libertatea în Bucureşti şi toată România”, au subliniat iniţiatorii petiţiei.

„Chemăm organizaţiile şi cetăţenii României să se alăture apelului pentru protejarea şi punerea în valoare a acestor inscripţii prin semnarea petiţiei publicate pe SalvatiMemoriaRevolutiei.ro, unde se găsesc şi mai multe informaţii despre istoricul acestor martori fizici ai Revoluţiei şi despre demersurile din ultimele 12 luni ale iniţiatorilor petiţiei pentru conservarea acestora. În întreaga lume, astfel de vestigii sunt păstrate şi puse în valoare. Secţiuni întregi din Zidul Berlinului au fost conservate cu rol memorialistic, păstrând graffiti-urile. Găurile de gloanţe existente în pereţii închisorii Kilmainham Gaol din Dublin au fost păstrate ca dovezi ale execuţiei patrioţilor irlandezi şi a sacrificiului lor pentru independenţă. Inscripţiile lăsate pe pereţii Reichstag-ului după Bătălia Berlinului din 1945 au fost şi ele conservate”, este mesajul organizaţiilor.

Organizaţii susţinătoare:
Asociaţia 21 Decembrie 1989 din Bucureşti
Asociaţia Memorialul Revoluţiei din Timişoara
Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj
Asociaţia Urmaşilor Eroilor din Decembrie 1989
Turul Revoluţiei din 1989
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România
Grupul pentru Dialog Social
Muzeul Ororilor Comunismului în România
Muzeul Comunismului din Bucureşti
Muzeul Mineritului din Petroşani
Muzeul Abandonului
Muzeul de Istorie din Avdarma
Fundaţia Culturală Memoria
Fundaţia Gheorghe Ursu
Miliţia Spirituală
Asociaţia Bucureşti
Asociaţia Studio Zona
Wolfhouse Productions (birou de proiectare pentru arhitectură şi urbanism)
Asociaţia Mândra Project
Asociaţia Korzo
Asociaţia Comunitatea GIS din Timişoara
Asociaţia Centrul de Studii Sportul Est European
Asociaţia Eco Ruralis

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version