Ambasada Chinei la Bucureşti mulţumeşte, pe Facebook, foştilor premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă pentru participarea la ceremoniile organizate la Beijing pentru sărbătorirea a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
„Mulţumiri foştilor premieri ai României, domnul Adrian Năstase şi doamna Viorica Dăncilă, pentru participarea la acest eveniment de înaltă semnificaţie, şi anume comemorarea a 80 de ani de la victoria poporului chinez în Războiul de Rezistenţă împotriva Agresiunii Japoneze şi a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial Antifascist”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook.
De asemenea, pe pagina de Facebook a reprezentanţei diplomatice este prezentată şi o imagine cu cei doi foşti premieri.
Viorica Dăncilă şi Adrian Năstase, acesta fiind însoţit de soţia sa, apar în fotografiile oficiale făcute la Beijing, unde miercuri a avut loc o paradă militară pentru a marca sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. La grandiosul eveniment organizat de preşedintele chinez Xi Jinping au participat preşedintele rus, Vladimir Putin, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un.
Într-una dintre fotografii, Dăncilă şi soţii Năstase apar în spatele lui Xi, Putin şi Kim.
Prezenţa Vioricăi Dăncilă şi a lui Adrian Năstase la ceremoniile de la Beijing a fost criticată de politicienii români, iar ministra Afacerilor Externe ,Oana Ţoiu, a spus că „România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşază onoraţi în poză lângă Putin astăzi”.
Fostul premier Adrian Năstase a reacţionat pe blogul său, precizând că a participat în calitate de fost demnitar şi „deci de persoană particulară”.
„În niciun caz nu am dorit să reprezint conducerea politică actuală. Cred că MAE nu a înţeles, evenimentul a avut loc la Beijing, şi nu la Moscova”, a subliniat el.
Editor : C.S.