Gigantul american IT Microsoft a declarat marţi că agenţi din Rusia au vizat campania candidatei democrate la preşedinţia SUA, Kamala Harris.
„În ultimele două luni, Microsoft a observat o schimbare notabilă în tacticile operaţiunilor de influenţă ruseşti, care reflectă schimbarea mediului politic din SUA”, a declarat Clint Watts, general manager al Microsoft Threat Analysis Center, într-o postare pe blogul companiei, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Microsoft a descoperit că Rusia s-a orientat spre campania Kamalei Harris, cu actori care „difuzează videoclipuri fabricate menite să semene discordie şi să răspândească dezinformare” despre ea.
Accentul pus pe campania candidatei democrate reflectă o „mişcare strategică a actorilor ruşi care vizează să exploateze orice vulnerabilitate percepută la noii candidaţi”, a mai spus Watts.
Harris l-a înlocuit pe preşedintele american Joe Biden în cursa democrată pentru Casa Albă după ce acesta din urmă, în vârstă de 81 de ani, s-a retras din cursa prezidenţială în iulie în urma unei performanţe dezastruoase în timpul unei dezbateri împotriva candidatului republican Donald Trump.
„Iniţial, operaţiunile de influenţă ruseşti s-au luptat să-şi dezvolte eforturile după retragerea preşedintelui Biden din cursa prezidenţială”, a spus Watts.
Microsoft: Dezinformări privind-o pe Kamala harris
Cu toate acestea, la sfârşitul lunii august şi în septembrie, Microsoft a observat două grupuri ruseşti, cunoscute sub numele de Storm-1516 şi Storm-167, folosind videoclipuri concepute pentru discreditarea Kamalei Harris şi pentru a provoca controverse în jurul campaniei ei.
Un videoclip arăta un atac al unor presupuşi susţinători ai lui Harris asupra unui presupus participant la mitingul lui Trump, în timp ce altul folosea un actor care inventa afirmaţii false despre implicarea lui Harris într-un accident urmat de părăsirea locului faptei.
Un alt videoclip prezenta un panou fals care promova afirmaţii false despre politicile candidatei democrate.
Microsoft a afirmat totodată că un actor de influenţă legat de China a creat videoclipuri care criticau administraţia Biden şi campania lui Harris.
„În mod colectiv, aceste trei state – Iran, China şi Rusia – demonstrează complexitatea interferenţei străine cu care se confruntă Statele Unite şi necesitatea ca publicul să rămână vigilent împotriva acestor ameninţări în evoluţie”, a mai precizat Microsoft.
Citește și: Dezinformarea rusă a luat JO 2024 în vizor. Cum vrea propaganda lui Putin să stârnească haos la Olimpiada de la Paris
Editor : B.P.