Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot cumpăra, începând de azi, titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, anunţă Ministerul de Finanţe într-un comunicat. Donatorii de sânge au dobândă preferențială la titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la un an: 7,8%.
„Începând de vineri, 7 martie, până vineri, 14 martie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, Alpha Bank şi TradeVille, principalul broker de retail din România, în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti”, anunţă Ministerul de Finanţe vineri, într-un comunicat.
Fidelis II din 2025 este a douăsprezecea ediţie a campaniei „România are sânge de rocker, acum şi de investitor” realizată împreună cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat. Tot mai mulţi donatori de sânge au devenit şi investitori, astfel încât, până în prezent, cei 22.745 de donatori-investitori au subscris aproape 2,5 miliarde lei.
Tranşa specială dedicată donatorilor de sânge pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la 1 an, are o dobândă de 7,80%.
Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2024.
Ce dobânzi au titlurile
În afară de tranşele speciale, ediţia Fidelis care debutează pe 7 martie va conţine şi următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an, 3 ani şi 5 ani şi dobânzi de 6,80%, 7,50%, respectiv, 7,80%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 2 ani şi 7 ani şi dobânzi anuale de 3,75%, respectiv, 6%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
Ce aduce nou Fidelis în 2025:
- Lansări lunare;
- Posibilitatea de a subscrie, timp de 6 zile lucrătoare, încă din prima parte a lunii;
- Dobânzile şi scadenţele pentru următoarea ediţie se anunţă la finalul lunii curente pentru emisiunea viitoare;
- Un nou partener: TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank.
În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere.