Ministerul Energiei vine cu precizări în urma deciziei companiei Sinteza SA Oradea de a renunţa la implementarea proiectului cu Lockheed Martin de creare a unei capacităţi de producţie de baterii, parte a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministerul arată că notificarea a fost primită oficial de minister în data de 20 mai 2025, a doua zi după ce Consiliul de Administraţie a luat decizia. Ministerul Energiei precizează că rămâne angajat în promovarea şi susţinerea apelului dedicat producţiei de baterii în România şi că, până la acest moment, nu a efectuat plăţi către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR.
”Ministerul Energiei a luat act de decizia companiei Sinteza SA de a renunţa la implementarea proiectului de creare a unei capacităţi de producţie de baterii, parte a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), notificare primită oficial în data de 20 mai 2025. În acest context, Ministerul Energiei a iniţiat imediat un dialog cu beneficiarul finanţării, în vederea identificării celor mai potriviţi paşi de urmat pentru a asigura continuitatea obiectivelor asumate la nivel naţional în cadrul PNRR, măsura I4.1 – Sprijinirea investiţiilor în întregul lanţ valoric al bateriilor (producţie şi/sau asamblare şi reciclare)”, informează ministerul.
Deşi compania Sinteza SA a decis oprirea proiectului, Ministerul Energiei arată că rămâne angajat în promovarea şi susţinerea apelului dedicat producţiei de baterii în România.
”Menţionăm că, până la acest moment, Ministerul Energiei nu a efectuat plăţi către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR. Ministerul Energiei îşi reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei capacităţi industriale naţionale competitive în domeniul bateriilor, un sector strategic pentru viitorul energetic al României şi pentru atingerea ţintelor de decarbonizare”, arată ministerul.
Sinteza Oradea a semnat pe 27 decembrie 2024 un contract de finantare prin Planul National de Redresare si Rezilienţă (PNRR), pentru înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare si reciclare a electroliţilor utilizaţi pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice. Valoarea totală a proiectului este de 309,26 milioane lei (cu TVA), iar valoarea maximă eligibilă nerambursabilă (valoare ajutor de stat solicitat) este de 124 milioane lei (fără TVA).
Compania a anunţat marţi, 20 mai, că renunţă la proiectul cu Lockheed Martin, privind înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare şi reciclare a electrolitilor utilizaţi pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice.
”Vom continua eforturile de identificare şi susţinere a proiectelor viabile, astfel încât România să îşi reducă dependenţa de importuri şi să contribuie activ la autonomia energetică a Uniunii Europene”, arată Ministerul Energiei.
Potrivit companiei, deşi proiectul era finanţat prin PNRR, condiţiile necesare pentru susţinerea viabilităţii economice nu sunt pe deplin întrunite.
”Sinteza SA informează acţionarii şi investitorii că, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 19.05.2025, în urma unei evaluări interne aprofundate şi a unei alinieri strategice cu partenerul nostru tehnologic, Lockheed Martin, subscrisa a luat decizia de a renunţa la implementarea proiectului de investiţii intitulat „Înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare şi reciclare a electrolitilor utilizaţi pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice”, finanţat în baza Contractului nr. 344/27.12.2024 prin programul PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Decizia reflectă concluziile unei analize amănunţite de fezabilitate şi ale unei evaluări comerciale, efectuate de Sinteza SA, care au avut în vedere o varietate de factori relevanţi. Tehnologia redox flow este promiţătoare şi strategic valoroasă pe termen lung pentru sectorul energetic, însă momentul actual nu oferă încă toate condiţiile necesare pentru lansarea sustenabilă a acestui proiect”, arată un comunicat transmis marţi seara de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Analiza a ţinut cont, printre altele, de dinamica generală a pieţei pentru soluţii de stocare de durată mare şi de caracteristicile actuale ale cererii, fără a pune sub semnul întrebării potenţialul colaborărilor viitoare în această direcţie.
Mai mult, în etapa recentă de analiză, au fost explorate opţiuni de ajustare a modelului de afaceri iniţial, care ar fi presupus o redefinire semnificativă a rolului şi responsabilităţilor Sinteza SA.
”Aceste variante ar fi implicat o extindere considerabilă a ariei de implementare, precum şi o creştere substanţială a angajamentului investiţional şi a nivelului de risc. Având în vedere contextul actual de piaţă, o astfel de implicare nu ar putea fi susţinută, în acest moment, pe baze strategice solide. Deşi proiectul beneficiază de sprijin nerambursabil aprobat de Ministerul Energiei, analiza actualizată a indicat că, în contextul actual, condiţiile necesare pentru susţinerea viabilităţii economice nu sunt pe deplin întrunite. În aceste condiţii, continuarea implementării ar putea genera un nivel de expunere care nu corespunde pe deplin principiilor noastre de prudenţă strategică şi gestiune responsabilă a resurselor, în acord cu obiectivele pe termen lung ale companiei şi cu interesele acţionarilor. În consecinţă, vom demara procedurile formale privind încetarea implementării proiectului şi a contractului de finanţare aferent, în deplină transparenţă şi cu respectarea tuturor cerinţelor legale şi contractuale aplicabile, în acord cu principiile de guvernanţă corporativă şi cu aşteptările investitorilor şi părţilor interesate”, a mai anunţat compania.
De asemenea, compania mai anunţă că, tot în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 19 mai 2025, Remus Cotuţ şi-a înaintat demisia din funcţia de director general şi reprezentant legal al Sinteza, cu efect începând de la data de 19 mai 2025.
”Aceasta demisie survine în contextul deciziei companiei de a opri implementarea proiectului de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Având în vedere că mandatul domnului Cotuţ a fost strâns legat de execuţia acestui proiect strategic, încetarea acestuia marchează în mod natural şi finalul colaborării manageriale agreate de comun acord la momentul preluării funcţiei”, precizează compania.
Funcţia de director general al Sinteza SA va fi preluată de către Radu Pascu, începând cu data de 20 mai 2025. Mandatul acestuia este acordat pentru o perioadă de 3 (trei) ani.
Sinteza SA este o companie românească cu peste 100 de ani de experienţă în industria chimică, având ca obiectiv tranziţia afacerii de la producţia de acid benzoic la energie verde.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].