Ministerul rus de Externe a acuzat miercuri Polonia că încearcă să „escaladeze” conflictul din Ucraina prin răspândirea unor „mituri” cu privire la intruziunea în spaţiul aerian polonez a unor drone despre care Varşovia susţine că au fost trimise de Rusia.

Într-o declaraţie separată transmisă AFP, Ambasada Rusiei în Polonia a declarat că autorităţile poloneze nu i-au furnizat „dovezi” că dronele ar fi de origine rusă. „Partea poloneză (…) a acuzat în mod total nefondat Rusia de provocări”, a comentat ambasada.

Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că dronele sale au efectuat un atac major asupra instalaţiilor militare din vestul Ucrainei, dar a precizat că nu există planuri de a lovi ţinte din Polonia, fără a infirma sau confirma intruziunea acestor drone în spaţiul aerian polonez. Ministerul şi-a exprimat, însă, disponibilitatea de a purta consultări cu omologul său polonez pentru a aborda această problemă.

Ministerul de Externe al Rusiei declară, la rândul său, că este pregătit să participe la astfel de discuţii.

„În ciuda evidentului caracter nefondat al insinuărilor venite de la Varşovia, în scopul clarificării complete a incidentului pentru toate părţile interesate în prevenirea unei agravări suplimentare a situaţiei, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse este pregătit să organizeze consultări pe această temă cu Ministerul Apărării al Republicii Polone. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, la rândul său, este de asemenea pregătit să se implice în această activitate”, transmite diplomaţia de la Moscova într-un comunicat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version