Ministrul Educaţiei, Daniel David, a spus vineri că mare parte din conflictele care au loc în şcoli sunt alimentate de comportamentul adulților. El a adăugat că profesorii trebuie să fie mai atenţi şi să aibă competenţe minimale pentru a detecta probleme psihologice, psihice, depresie dar şi un circuit foarte clar într-o procedură la nivelul şcolii.
„Eu cred că mare parte din tensiunea, conflictele pe care le vedem în şcoală, sunt alimentate şi de ce facem şi cum ne comportăm şi noi la nivel social. Asta, sigur, nu înseamnă că este o justificare. Cred că este pur şi simplu un element care are o contribuţie la asta. De aceea este foarte important, spre exemplu, când ai astfel de situaţii tragice, măcar să înveţi din ele şi să schimbi lucrurile”, a spus ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că „profesorii trebuie să fie mai atenţi şi mai sensibili şi să aibă competenţe minimale pentru a detecta elemente de bază în ceea ce priveşte problemele psihologice, problemele psihice, în mai ales cele legate de depresie”, potrivit News.ro.
„Trebuie să existe un circuit foarte clar într-o procedură la nivelul şcolii. Când ai această ipoteză, când vezi această problemă, unde îl orientezi, cine e consilierul psihologic care va lucra cu copilul respectiv? (..) Noi încercăm cu adevărat să sensibilizăm şi nu numai să sensibilizăm, să cerem proceduri foarte clare pentru a avea un circuit de la clasă, până la consilierul psihologic de specialitate”, a explicat ministrul.
Ministrul a menţionat că nu poate cere de la orice consilier şcolar să se ocupe, de exemplu, de astfel de lucruri, de depresie sau alte lucruri, dacă consilierul şcolar a terminat sociologia sau a terminat pedagogia sau a terminat filozofia sau nu există.
„Noi am tot angajat consilieri şcolari, aşa cum ştiţi, în ultimii ani. Vom continua acest proces. (..) Avem nevoie şi de consilieri şcolari care sunt sociologi pentru analize, pentru alte lucruri la nivel de grup. Dar dacă vrem să ţintim probleme legate de droguri, ADHD, depresie, adică probleme psihocomportamentale, îţi trebuie specialişti în psihoterapie şi psihologie”, a mai spus David.
Editor : M.B.