Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a purtat o conversaţie telefonică cu omologul său din Arabia Saudită, prinţul Faisal bin Farhan, a anunţat joi dimineaţă Ministerul de Externe de la Teheran pe Telegram, relatează CNN.
Miniştrii „au discutat despre relaţiile bilaterale şi evoluţiile regionale”, a precizat Teheranul, fără a specifica când a avut loc convorbirea.
Presa de stat din Arabia Saudită a relatat miercuri seara, ora locală, într-un comunicat, că bin Farhan a primit apeluri de la miniştrii de externe din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Turcia, fără a menţiona Iranul.
Arabia Saudită şi Iranul sunt puteri regionale care se află în competiţie pentru influenţă politică şi economică de zeci de ani. La baza acestei competiţii stau diviziuni profunde între ramurile sunnită şi şiită ale islamului, practicate de majoritatea populaţiei din Arabia Saudită, respectiv Iran.
Iranul şi Arabia Saudită şi-au restabilit relaţiile diplomatice în 2023, după o îngheţare de şapte ani în urma execuţiei de către Riad a proeminentului cleric şiit şeicul Nimr al-Nimr. Cu toate acestea, Iranul a lovit în mod repetat ţinte din Arabia Saudită, inclusiv rafinării de petrol, pe tot parcursul războiului.
Chiar miercuri, în ziua în care s-a anunţat armistiţiul din războiul din Iran, o importantă instalaţie de prelucrare a ţiţeiului a fost lovită în Arabia Saudită.
Noi imagini din satelit furnizate de Agenţia Spaţială Europeană arată coloane mari de fum negru şi dens care se ridică de la instalaţia Abqaiq a companiei saudite Aramco. Imaginilea au fost realizate pe 8 aprilie, în jurul orei 10:00, ora locală, adică la câteva ore după ce preşedintele Trump anunţase armistiţiul de două săptămâni dintre SUA şi Iran.
Instalaţia Abqaiq a companiei Aramco este cea mai mare uzină de stabilizare a ţiţeiului din lume şi asigură aproximativ 5% din aprovizionarea globală cu petrol, potrivit companiei. Instalaţia prelucrează ţiţeiul acid şi îl transformă în ţiţei dulce înainte ca acesta să fie transportat atât către coasta de est, cât şi către coasta de vest a Arabiei Saudite prin intermediul conductei Est-Vest. Conducta este una dintre cele două din regiune care ocoleşte Strâmtoarea Ormuz, unde războiul din Iran a provocat perturbări semnificative în comerţul cu petrol. Transportând ţiţeiul prin ţară şi conectând Abqaiq, un câmp petrolifer situat lângă coasta estică a Golfului, cu portul Yanbu de la Marea Roşie, conducta a devenit o parte crucială a exporturilor de petrol ale ţării de la închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz.









