Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, afirmă că „mainstream-ul pro-război de la Washington şi Bruxelles a lansat o tentativă finală, îndârjită împotriva noii realităţi”. Declarația lui vine la scurt timp după decizia pe care Casa Albă ar fi luat-o de a permite Kievului să folosească rachetele ATACMS pentru a ataca ţinte militare situate în interiorul Rusiei.

„Victoria unui candidat pro-pace în American şi forţele patriotice care avansează în Europa au creat o nouă realitate bazată pe voinţa alegătorilor”, a scris Peter Szijjarto luni pe Facebook, potrivit MTI, preluată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alegătorii „au decis să susţină forţele pro-pace, patriotice, dar politicienii pro-război îndepărtaţi prin votul lor de la putere nu vor accepta voinţa populară, nici la Washington şi nici la Bruxelles”, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.

Acest lucru este „nu doar antidemocratic, ci şi extrem de periculos”, a adăugat acesta.

„Forţele pro-război, în disperarea lor, nu par descurajate de ce este mai rău: escaladarea războiului din Ucraina într-un conflict global”, a spus Szijjarto.

Referindu-se la reuniunea miniştrilor de externe ai UE care are loc la Bruxelles, fiind prima după alegerile prezidenţiale din SUA, Peter Szijjarto a notat că „va fi o luptă dură” şi că „trebuie oprite şi eforturile spre escaladare de la Bruxelles”, a mai consemnat MTI.

Ziarul american The New York Times a publicat duminica aceasta, citând surse oficiale din SUA, că administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a dat Ucrainei permisiunea de a folosi rachetele sale ATACMS, cu cea mai mare rază de acţiune furnizată Kievului de către Washington, pentru a atinge anumite ţinte din Rusia.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version