Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis joi o „armată puternică” şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina, în timp ce Departamentul Apărării şi Departamentul de Stat au dat asigurări că tranziţia dintre democraţi şi republicani va fi calmă până pe 20 ianuarie, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

La o gală în fieful său Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, preşedintele ales s-a felicitat pentru numirile sale răsunătoare la Sănătate, Justiţie, Apărare şi în fruntea unei comisii pentru „eficienţă guvernamentală”, încredinţată lui Elon Musk.

„Trebuie să regăsim o ţară mare, cu taxe mici şi o armată puternică. Trebuie să avem grijă de forţele noastre armate. Am făcut-o deja, va trebui să o facem din nou”, a spus Trump, criticând „marea bucată” din bugetul SUA reprezentată de cheltuielile de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari din Afganistan din 2001 până în 2021.

Această cifră colosală a fost menţionată de preşedintele Joe Biden în timpul retragerii militare din august 2021.

Un susţinător al unei politici externe non-intervenţioniste, Trump a promis că „va lucra în privinţa Orientului Mijlociu şi va lucra foarte mult în privinţa Rusiei şi Ucrainei”, pentru că „acest lucru trebuie să se oprească”.

Preşedintele ales i-a încredinţat lui Elon Musk sarcina de a propune reduceri clare de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari în cheltuieli federale, cu posibile numeroase eliminări de poziţii de rang înalt la Pentagon.

„Sunt pregătiţi să reuşească”

Întrebată despre riscul de reducere a dimensiunii celei mai puternice armate de pe planetă, purtătoarea de cuvânt adjunctă a apărării a actualei administraţii democrate, Sabrina Singh, a amintit de blocarea de luni de zile în 2023 de către un senator republican în Congres a numirii a 425 de lideri militari.

„Un număr semnificativ de generali şi ofiţeri superiori (erau) în aşteptare (…), astfel că sunt oameni care ocupă două, trei poziţii în acelaşi timp: da, ar avea un impact asupra operaţiunilor, asupra moralului şi asupra departamentului”, a avertizat Singh.

Dar până la învestitura lui Donald Trump pe 20 ianuarie, „vom face tot ce putem pentru a asigura o tranziţie ordonată şi calmă”, a promis ea.

„Când echipa următorului secretar va fi pregătită pentru această tranziţie, am dori să ne asigurăm că sunt pregătiţi să reuşească”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, fără a menţiona vreun contact între secretarul apărării şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin, şi cel numit de Donald Trump, Pete Hegseth.

Acest prezentator al postului conservator de televiziune Fox News este un fost ofiţer de infanterie din Garda Naţională, care a fost trimis în Irak şi Afganistan.

Dacă acest bărbat de 44 de ani, care nu a condus niciodată nicio instituţie, va fi confirmat de Senat, el va comanda 3,4 milioane de soldaţi şi civili şi va fi în fruntea unui buget anual uluitor de peste 850 de miliarde de dolari.

În ceea ce priveşte diplomaţia americană, secretarul de stat democrat Antony Blinken este de aşteptat să aibă „schimburi adecvate în următoarele săptămâni” cu succesorul său desemnat miercuri, Marco Rubio, cu privire la tranziţie, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Senatorul republican de 53 de ani din Florida, cunoscut pentru poziţiile sale ostile faţă de China şi Iran, va fi „un apărător înflăcărat al naţiunii noastre, un adevărat prieten al aliaţilor noştri şi un războinic neînfricat care nu va da niciodată înapoi în faţa adversarilor noştri”, a afirmat Trump.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version