Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a fost prezent, joi, la Arena Naţională, pentru a-i aduce un ultim omagiu legendarului antrenor Mircea Lucescu. El a spus că a dispus iniţierea procedurilor legale pentru a numi viitorul stadion Dinamo cu numele lui Mircea Lucescu.
„Ministerul Afacerilor Interne, precum şi Clubul Dinamo Bucureşti, întreaga familie a MAI, eu personal şi toată conducerea clubului Dinamo, ne exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârşit şi patriotul Mircea Lucescu, precum şi regretul profund pentru plecarea prematură a dumnealui din această lume. Marele Mircea Lucescu a revoluţionat fotbalul românesc şi a devenit o valoare naţională recunoscută în întreaga lume. În semn de respect pentru aceste lucruri minunate pe care le-a adus în fotbalul românesc, am decis iniţierea procedurilor legale pentru a numi viitorul stadion «Dinamo – Mircea Lucescu»”, a declarat Predoiu, prezent la Arena Naţională alături de secretarul de stat, Bogdan Despescu.
Mircea Lucescu a murit, marţi, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială.
Sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost depus miercuri, la Arena Naţională, iar toţi cei care l-au iubit şi preţuit îşi pot lua rămas bun până joi la ora 20.00.
Mircea Lucescu va fi înmormântat, vineri, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.









