Bugetul de stat pentru 2025 va fi construit prudent pe partea de venituri, fără să se exagereze şi fără să includă venituri nerealizabile sau foarte greu realizabile, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna. Acesta a menţionat că principala provocare pentru acest an va fi să se încadreze într-un deficit de 7% până la sfârşitul anului.
„Cu siguranţă este o abordare într-adevăr prudentă şi normală a construirii bugetului, pe care o prezentăm astăzi şi la care am lucrat zilele trecute, săptămânile trecute. Mulţumesc foarte mult pentru modul în care încercaţi să găsiţi soluţii pentru toate domeniile din economie şi pentru toate categoriile sociale care au nevoie de sprijinul statului, astfel încât atât cei din sectorul bugetar, cât şi pensionarii, celelalte sectoare să primească fondurile necesare pentru funcţionare, în acelaşi timp, să putem asigura un control riguros al cheltuielilor, astfel încât să putem respecta angajamentele pe care le-a luat România faţă de partenerii europeni. Un guvern proeuropean trebuie să-şi respecte în primul şi în primul rând angajamentele faţă de Comisia Europeană şi faţă partenerii europeni. Şi aici România s-a angajat ca în anul 2025 să se încadreze într-un deficit de 7% până la sfârşitul anului. Este principala provocare pentru mine, ca ministru al finanţelor, şi eu o să mă asigur că acest angajament al României să fie respectat. Construim bugetul prudent pe partea de venituri, fără să exagerăm şi fără să includem venituri nerealizabile sau foarte greu realizabile, astfel încât deficitul să se bazeze pe o analiză prudentă a veniturilor şi pe partea de cheltuieli, pe un control cât mai riguros”, a precizat Tanczos Barna, după întâlnirea de lucru pe care a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu, la sediul Ministerului Finanţelor.
Potrivit sursei citate de Agerpres, prin ordonanţa de ajustări multi-sectoriale adoptată la sfârşitul anului trecut s-au creat premisele construirii bugetului pentru acest an.
„Planul fiscal-bugetar structurat pe termen mediu asumat de România prevede pentru anul acesta 7% (deficit bugetar – n.r), pentru următorii 7 ani o reducere progresivă a deficitului bugetar până la 3% şi acest angajament nu trebuie respectat doar acum. Ceea ce construim astăzi, ceea ce construim pentru 2025, trebuie să aibă impact şi pentru anii următori, astfel încât pe partea de investiţii să nu reducem sumele alocate pentru investiţii, să creştem constant aceste sume şi să asigurăm cel puţin la nivelul deficitului, finanţarea investiţiilor în România. Domnul prim-ministru a şi menţionat acest lucru. Pe de altă parte, să nu exagerăm pe partea de venituri nerealizabile şi să nu ajungem în situaţia în care diferenţa trebuie acoperită din împrumuturi. Investiţiile vor depăşi, aşa cum a spus şi domnul prim-ministru, 130 de miliarde (de lei – n.r.) se pot apropia şi de 140. Finalizăm astăzi calculele, în baza discuţiilor pe care le-am avut şi vom veni în Guvern cu indicatorii, cu limitele care trebuie aprobate înainte de prezentarea bugetului”, a subliniat ministrul Finanţelor.
De asemenea, Tanczos a menţionat că bugetul va asigura o finanţare consistentă pentru educaţie şi plata salariilor la nivelul anului 2024.
„Pentru Sănătate asigurăm finanţarea Casei de Sănătate pentru a avea serviciile medicale asigurate tot anul şi salariile plătite la nivelul asumat de Guvern. La Apărare asigurăm minimul de 2% din PIB şi asigurăm şi investiţii strategice în sectorul industriei de Apărare, pentru că România are, pe de o parte, contracte deja semnate, angajamente luate şi trebuie să ne respectăm aceste angajamente. Agricultura şi Economia nu sunt uitate. Agricultura are finanţare pentru programele menţionate adineauri şi Economia la fel. Ministerul Economiei are finanţare pentru programele pe care doresc să le implementeze. Încă o dată este un buget cumpătat. A pornit de la tăierea cheltuielilor statului şi putem să asigurăm încadrarea în 7% deficit”, a transmis şeful de la Finanţe.
În opinia sa, 2025 este un an al solidarităţii şi din punct de vedere al unităţilor administrativ-teritoriale.
„Acolo vom avea un fond al solidarităţii la nivel naţional, nu doar la nivel judeţean, la care vor contribui toţi pentru a ajuta comunele mici ca să-şi îndeplinească obiectivele minime de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi să poată să ofere serviciile pe care trebuie să le ofere. Vom intra la un moment dat, probabil şi pe discuţiile de reorganizare şi de regândire a serviciilor publice de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Este prematur să intrăm acolo în detalii, ceea ce trebuie să facem noi acum este să ţinem sub control cheltuielile, să asigurăm veniturile la nivelul minim pentru asigura aceste servicii”, a adăugat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
Editor : A.P.