Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată.
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primită şi de şefa statului, Maia Sandu, precum şi de premierul Dorin Recean, informează News.ro.
Aceasta este prima vizită oficială la Chişinău a noii şefe a diplomaţiei române, Oana Ţoiu.
Agenda vizitei include întrevederi cu ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, care are rang de vicepremier, cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, şi cu prim-ministrul Dorin Recean, potrivit unui comunicat al MAE de la Chişinău.
După întrevederea de la Ministerul Afacerilor Externe, miniştrii Mihai Popşoi şi Oana-Silvia Ţoiu vor susţine o conferinţă de presă comună. Evenimentul va avea loc începând cu ora 9:10.
Cazul Primarului Chișinăului
Vizita, remarcă NewsMaker, are loc la scurt timp după ce, recent, primarul Chişinăului, Ion Ceban, a primit interdicţie de intrare în România şi în spaţiul Schengen pentru o perioadă de cinci ani. El a anunţat, luni, că intenţionează să o dea în judecată pe Oana Ţoiu, în urma declaraţiilor acesteia legate de decizia de a-i restricţiona accesul în România.
„O să vedem cum poate fi atacată în instanţa de judecată pentru prostiile pe care le-a vorbit în spaţiul public şi manipulările de-a dreptul halucinante, repet, pe care le-a transmis dumneaei în acest sens”, a declarat Ion Ceban în cadrul şedinţei Primăriei de luni, 21 iulie.
Citește și
Oana Țoiu, despre interdicția lui Ion Ceban de a intra în țara noastră: Nu există vreo datorie a României de a da detalii
„Legături complicate”
Ministrul de externe de la Bucureşti a declarat săptămâna trecută că decizia de a-i interzice primarului Chişinăului accesul în România a fost luată în contextul în care, de ceva timp, autorităţile române documentează „legături complicate” ale acestuia cu reprezentanţi ai Federaţiei Ruse. Ea a reiterat că decizia prin care Ceban şi încă doi cetăţeni moldoveni au primit interdicţie de intrare pe teritoriul României a fost luată strict „din raţiuni care ţin de siguranţa naţională”.
Ceban a negat afirmaţiile Oanei Ţoiu, solicitând probe care să i le confirme. „Vreau dovada că ar exista ceva, pentru că acel ceva nu există”, a spus el.
Duminică, Oana Ţoiu a replicat într-o emisiune TV că România „nu este datoare” să ofere explicaţii primarului de la Chişinău cu privire la interdicţia acestuia de a intra pe teritoriul ţării, întrucât nu este cetăţean român. Şefa diplomaţiei a menţionat că edilul va primi, totuşi, un răspuns de la instituţia abilitată, în acest caz fiind vorba de Serviciul Român de Informaţii.
Ceban a calificat luni aceste declaraţii potrivit cărora „România nu este datoare” să ofere explicaţii drept „halucinante” şi „absurde”. Potrivit lui Ceban, declaraţiile lui Ţoiu încalcă toate normele diplomatice şi de protocol.
Editor : S.S.