Ministrul Sănătății a anunțat, vineri, că nouă proiecte de investiţii în spitale cu şantiere în derulare au fost transferate din PNRR în Programul Sănătate 2021 – 2027, cu fonduri europene nerambursabile.
„Am spus de la început: investițiile în spitale nu se opresc. România are nevoie de spitale moderne și sigure, cât mai repede. Pe lângă cele 8 spitale majore care rămân finanțate prin PNRR, alte 9 proiecte deja începute, cu șantiere în derulare, vor continua prin Programul Sănătate 2021–2027, cu fonduri europene nerambursabile”, a scris Alexandru Rogobete, vineri pe Facebook.
Citește și: Câte spitale noi vom avea până în 2026? De trei ori mai puține decât s-au promis inițial. Lista completă anunțată de ministrul Pîslaru
El a adăugat că, la propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat Memorandumul de transfer al acestor obiective în noul program.
„Mulțumesc colegilor mei – domnului ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, și domnului ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare – pentru sprijin și implicare. Mulțumesc, de asemenea, domnului premier Ilie Bolojan pentru comunicarea constantă și pentru deschiderea de a găsi soluții corecte și rapide pentru continuarea finanțării”, a completat Rogobete.
Citește și: Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, 15 spitale sunt în construcţie cu bani din PNRR
Ministrul Sănătății a mai spus că sunt nouă proiecte esențiale, care merg mai departe fără întreruperi:
- Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională;
- Centrul de Politraumă de la Pitești;
- Spitalul Județean de Urgență Pitești – laborator de radioterapie;
- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Oradea – construire și dotare corp nou de clădire;
- Spitalul de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București – sediu nou;
- Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – spital nou, etapa I (secțiile oncologie și neurologie);
- Institutul Regional de Oncologie Timișoara;
- Spitalul nr. 2 Vaslui – construire secții noi;
- Spitalul Județean de Urgență Bacău – finalizare proiectare și execuție Pavilion Municipal și integrarea în ansamblul medical al spitalului.
Citește și: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, modernizată. Proiectul, finanţat prin PNRR, în valoare de 100 de milioane de euro
„Este o decizie strategică de a continua să investim consecvent și sustenabil în infrastructura spitalicească din România. Sunt nouă spitale în acest moment pentru care continuă finanțarea prin investiții consistente. România are nevoie de aceste spitale, iar pacienții așteaptă să le vadă funcționale cât mai repede”, a mai scris el pee rețeaua de socializare.
Editor : Ana Petrescu