Autorităţile au decis evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 200 de metri în jurul gării din Albeşti, judeţul Mureş, acolo unde se scurge benzină dintr-un vagon. Conform datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), scurgerea din vagonul încărcat cu benzină este cauzată de lipsa unui robinet la una dintre conducte.
„Un tren format din 12 vagoane tip cisternă, încărcate cu benzină, s-a oprit în staţia Albeşti, una dintre cisterne prezentând scurgeri de carburant. La sosirea echipajelor de intervenţie s-a constatat că scurgerea este cauzată de lipsa unui robinet la una dintre conducte (50 mm). Zona a fost balizată şi se va realiza un dispozitiv de protecţie cu spumă”, transmit oficialii IGSU.
Aceştia anunţă că „preventiv, se va proceda la evacuarea locuinţelor din zona de risc, perimetrul de siguranţă fiind stabilit pe o rază de 200 de metri”.
La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului intervin mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş cu trei autospeciale de stingere, autospeciala pentru transport roboţi, o ambulanţă SMURD, o autospecială CBRN specializată n detectarea de pericole chimice, biologice, radiologice sau nucleare, dar şi forţe din cadrul Poliţiei şi Jandarmeriei Mureş.
În sprijinul pompierilor din Mureş vor fi trimise câte o autospecială pentru stingere cu apă şi spumă de la ISU Sibiu şi ISU Braşov.
Potrivit ISU Mureş, trei persoane au fost evacuate din trei locuinţe, fiind transportate la primăria din localitate, cu ajutorul unui microbuz aparţinând ISU Mureş. Alte patru persoane au părăsit două locuinţe aflate în apropierea gării şi au plecat la rude.
De asemenea, circulaţia rutieră pe DN 13 a fost restricţionată pentru autovehicule cu masa de sub 3,5 tone.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].