Muzeul Drents din Assen, Olanda, este din nou deschis publicului după furtul de obiecte din tezaurul dacid de la sfârșitul săptămânii trecute. Printre obiectele furate se numără coiful de aur de la Cotofenesti și trei brățări de aur, împrumutate de la Muzeul Național de Istorie a României din București pentru expoziția Dacia – Imperiul de aur și argint. Piesele nu au fost încă recuperate, trei suspecți fiind deocamdată reținuți, scrie De Telegraaf.

Jaful a provocat furie în România și critici la adresa securității Muzeului Drents, care afirmă că a respectat toate cerințele referitoare la securitate.

Miercuri, trei suspecți au fost arestați în Heerhugowaard în legătură cu furtul.

După jaf, muzeul și-a închis porțile pentru ancheta în curs, reparații și pentru construirea noii expoziții. Ministrul Eppo Bruins al Educației, Culturii și Științei va vizita muzeul vineri.

Primii vizitatori

Un autobuz cu elevi de școală primară fericiți a sosit la muzeu vineri, înainte de ora de deschidere. La fel și elevii din cartier. Comentau între ei despre jaf. „A, da, a fost o spargere aici!”. 

Localnicii sunt mâhniți din cauza furtului. Mulți vizitaseră muzeul, pentru a vedea expoziția. Așteaptă și ei rezultatele anchetei. „Le mergea atât de bine aici…. Asta e rău. Ne plăcea să venim. Frumoase expoziții sunt. Am fost și la expoziția Dacia”. Jaful provoacă neîncredere. „Urmărim îndeaproape evoluțiile”, spune unul dintre ei.

În interior, Paul Klarenbeek de la Muzeul Drents vorbește despre impactul uriaș: „Încă se lucrează în camera afectată. Ușa este închisă. A fost o explozie…”

Poliția olandeză a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți de furturile artefactelor dacice. Aceștia sunt Douglas Chesley Wendersteyt și Bernhard Zeeman, iar fotografia femeii suspecte nu este încă publicată, se arată într-un comunicat de presă.

Poliția spune că difuzează informațiile „în speranța de a obține mai multe informații despre unde au fost și cu cine au fost în contact după furtul de artă”. Artefactele nu au fost găsite încă, mai notează publicația olandeză.

Poliția caută, între altele, mai multe informații despre un Ford Transit negru. Din anchetă a reieșit că (unul dintre) suspecți ar fi condus un Ford Transit negru cu numărul de înmatriculare V-586-KR la scurt timp după spargere.

Autoritățile mai spun că au dat de urma suspecților după ce au găsit o geantă care a fost lăsată într-un cartier din Assen. În ea au fost găsite și haine. Poliția a făcut publice fotografii ale acestei genți și ale hainelor, precum și locația în care a fost găsită geanta.

Aceasta ar putea spune ceva despre deplasările suspectului (unuia dintre suspecți). Poliția a solicitat anterior atenție pentru VW Golf cu numărul de înmatriculare (furat) K-813-BK cu care suspecții au plecat din muzeu.

 

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version