Aproximativ 50 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, provenite din activitatea de dezmembrare ilegală a autovehiculelor, au fost indisponibilizate de poliţiştii din Neamţ.

”În cadrul acţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 22 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Neamţ, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Neamţ. În urma acţiunilor, au fost descoperite şi indisponibilizate aproximativ 50 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, provenite din activitatea de dezmembrare ilegală a autovehiculelor”, a transmis, marţi, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, totodată, au fost ridicate probe şi diferite înscrisuri.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului Criminalistic.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version