Deși public liderii USR care au anunțat că îi retrag președintei de partid sprijinul pentru Cotroceni s-au folosit de argumentul unui sondaj recent cu rezultate dezastruoase, negocierile cu Nicușor Dan aveau loc deja de mai multe luni.În acest timp, edilul a acceptat să pună oameni apropiați de conducerea USR în funcții-cheie din Primăria Capitalei, iar Elenei Lasconi i s-a propus și un troc: retragerea, în schimbul unui post de ministru, ambasador sau prima poziție pe liste la viitoarele alegeri.
Marți, 08 aprilie – Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz discută cu Elena Lasconi și îi cer să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Nicușor Dan. Se folosesc de argumentul celui mai recent sondaj intern și care o arăta pe lidera partidului pe locul 5 în preferințele electoratului.
Pentru că discuția a fost fără succes, o zi mai târziu, conducerea restrânsă a partidului (Biroul Național) se reunește într-o ședință în urma căreia anunță retragerea sprijinului. Decizie este luată fără consultări cu oamenii din teritoriu. Din acest motiv joi s-a organizat pe repede-înainte o ședință și cu liderii din țară, una informală, dar la care au dat vot – USR îl va susține pe Nicușor Dan.
Negocierile de dinainte, pas cu pas
Deși Elena Lasconi a rămas fără banii de campanie și canalele de comunicare ale partidului în doar trei zile, decizia era pe masă cu mult timp înainte.
Ionuț Moșteanu, contestatar din umbră al Elenei Lasconi, Dominic Fritz, vehiculat favorit să îi ia locul la șefia partidului, și Vlad Voiculescu, cel care prin prisma șefiei USR București și-a păstrat legăturile cu Nicușor Dan, au discutat, fie împreună, fie pe rând cu edilul Capitalei în ultimele zile.
Surse de la vârful partidului au declarat că vineri, 4 aprilie, Vlad Voiculescu a avut o întâlnire separată cu Nicușor Dan. În aceeași săptămână în care și Ionuț Moșteanu ar fi mers cel puțin de două ori la Primăria Generală, să discute cu primarul.
Iar aparte, a avut loc o discuție în patru: Dan-Moșteanu-Fritz-Voiculescu, în care au pus la bătaie sprijinul partidului pentru Cotroceni.
Ce i-au promis Elenei Lasconi
În discuțiile pe care le-a avut cu Elena Lasconi, conducerea de la București a USR i-a imputat președintei încăpățânarea cu care ține de postura de candidat, reprosându-i-se că nu va avea nicio șansă să mai intre în turul al II-lea.
„Contextul s-a schimbat, nu mai e același de anul trecut”, spun voci din partid care își justifică decizia de a-l susține pe Nicușor Dan prin faptul că Victor Ponta a căpătat între timp popularitate în rândul alegătorilor. Așa că există riscul ca finala prezidențială să se dea între fostul premier PSD și George Simion, președintele AUR.
În aceste condiții, Elenei Lasconi i s-a propus un troc – să renunțe la candidatură și va avea asigurat un post de ambasador sau unul de ministru. Asta în scenariul în care edilul Capitalei va ajunge la Cotroceni și se va contura o guvernare la care să participe și USR.
Ba chiar, unii membri de partid lasă de înțeles că ar fi putut să îi propună și primele locuri pe liste pentru alegerile viitoare – parlamentare sau europene. Elena Lasconi a refuzat însă, având experiența ultimelor alegeri europarlamentare, când a fost retrasă de pe primul loc.
Oamenii USR din Primăria Capitalei
În acest moment, USR controlează o ramură extrem de importantă din Primăria Capitalei și pe care Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, și-a dorit personal să o țină aproape – cea care se ocupă de administrarea spitalelor.
Anul trecut, Nicușor Dan l-a numit director la Administrația Spitalelor București (ASSMB) pe consilierul local USR Iustinian Roșca. Anul acesta a plusat, iar în februarie l-a numit pe Lucian Judele în funcția de administrator public al Municipiului București. Apropiat al lui Vlad Voiculescu, Judele are în subordine toate direcțiile și instituțiile importante din Capitală: cele care se ocupă de parcuri, de străzi, de managementul proiectelor, inclusiv ASSMB.
Comunicarea Lasconi-Dan, deficitară de la început
Tensiunile dintre Elena Lasconi și Nicușor Dan au apărut încă de când edilul și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale, în decembrie anul trecut. Cei doi au făcut de fiecare dată în așa fel încât să evite orice discuție față în față.
Surse din partid au declarat că președinta USR nu a fost informată de candidatura lui Nicușor Dan personal, ci prin intermediul șefului ei de campanie, Cristian Seidler.
Chiar dacă, declarativ, ambii s-au declarat dispuși să stea la discuții, niciunul nu a luat inițiativa.
USR și-a devorat din nou președintele
Formațiunea a dezvoltat o adevărată tradiție din schimbarea președinților, în urma unor puciuri sau tensiuni interne. În afară de Dan Barna, care a rezistat la vârful partidului aproape patru ani până când a fost schimbat la vot, niciun alt președinte nu a mai ajuns până acolo.
Nicușor Dan a condus partidul puțin peste 10 luni, până când și-a dat demisia în vara anului 2017. El ceruse partidului să nu se poziționeze clar în privința referendumului pentru familia tradițională, însă liderii de la vârful USR au decis contrariul și s-au declarat împotriva demersului.
Dacian Cioloș a fost președinte aproape un sezon – din octombrie 2021 și până în februarie 2022, când tot din cauză că a pierdut sprijinul celor din conducerea partidului a demisionat.
În locul său a venit Cătălin Drulă, care cu tot cu perioada de interimat, a condus USR aproape 2 ani. A demisionat și el după ce partidul i-a reproșat eșecul înregistrat la alegerile locale și europarlamentare.
Pentru Legislativul European, USR (în alianță cu PMP și Forța Dreptei) s-a clasat abia pe locul al treilea, fiind devansat de AUR.