Procurorii DIICOT efectuează, luni dimineață, 65 de percheziții în România și Monaco, într-un dosar penal privind „săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală”. Perchezițiile au loc în dosarul Nordis, iar printre cei vizați se numără și Vladimir Ciorbă, potrivit surselor Digi24. De altfel, soția acestuia, Laura Vicol, fosta șefă a comisiei juridice din Camera Deputaților din partea PSD, a scris pe Facebook: „A început spectacolul”.

Într-un comunicat, DIICOT anunță că acțiunea vizează un grup infracțional organizat suspectat de delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală și înșelăciune.

Ancheta, care se desfășoară în București și în județele Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița-Năsăud și Prahova, vizează 72 de suspecți – 40 de persoane fizice și 32 de firme, precizează DIICOT. 

Potrivit DIICOT, gruparea funcționa din 2018 și era structurată pe trei niveluri ierarhice, operând printr-un sistem piramidal în domeniul imobiliar.

Liderii grupului au creat mai multe societăți comerciale pentru a atrage clienți prin proiecte imobiliare fictive. Sumele de bani obținute din avansuri și contracte de vânzare-cumpărare – estimate la peste 195 de milioane de euro – au fost deturnate prin transferuri frauduloase, plăți către firme controlate de grupare și retrageri în numerar.

DIICOT amintește că „metodele folosite de grupare includ inducerea în eroare a clienților, vânzarea repetată a acelorași imobile către diferite persoane, recompartimentarea clădirilor pentru a ascunde fraudele și evitarea plății taxelor către stat. Fondurile ilegale au fost „spălate” prin operațiuni fictive și transferate către conturile suspecților”.

În această schemă au fost implicați și notari, avocați și consultanți, care au ajutat la întocmirea documentelor pentru tranzacțiile imobiliare suspecte.

Schema Nordis

În luna octombrie 2024, publicația Recorder a dezvăluit că Nordis a încasat în ultimii ani sume uriașe în avans de la oameni care, deși au plătit integral apartamente, nu au mai intrat în posesia lor. În unele cazuri, arată jurnaliștii, aceleași apartamente au fost vândute de mai multe ori către diferite persoane.

Asociatul principal al Nordis este Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, deputată PSD și până de curând președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Recorder a mai arătat că Laura Vicol conduce o mașină care aparține firmei Nordis. Acuzând o campanie de presă împotriva ei, Laura Vicol a demisionat de la șefia Comisiei Juridice. 

 

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version