Nicuşor Dan, care şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale, este de părere că înainte de stabili o nouă dată a scrutinului pentru funcţia supremă în stat autorităţile trebuie să facă dovada faptului că măsura anulării procesului electoral a fost una corectă. ”Faptul că noi, ca stat, am ajuns să anulăm alegeri a fost un eşec al unor instituţii”, consideră el, menţionând Autoritatea Electorală Permanentă, servicii secrete. ”Nu cred că e admisibil ca domnul Greblă să continue să conducă Autoritatea Electorală Permanentă”, adaugă Dan.
”Lucrul cel mai important în acest moment, în opinia mea, este ca oamenii să fie convinşi, cât mai mulţi dintre ei, că măsura anulării alegerilor a fost o măsură corectă. Şi dacă pentru asta trebuie să mai aşteptăm trei luni, eu cred că e bine să aşteptăm. Pentru că instituţia alegerii este o instituţie, probabil cea mai importantă a democraţiei şi oamenii trebuie să fie convinşi că măsura anulării alegerilor de către Curtea Constituţională a fost o măsură corectă. Au început să apară nişte informaţii, incomplete până în momentul de faţă, bineînţeles că a fost bine ca ele să apară înainte de alegeri, să nu ajungem până acolo, dar e foarte, foarte important ca chestiunea anulării alegerilor să fie tranşată. Mă bucură foarte mult anunţul pe care l-a făcut Comisia Europeană azi, prin chiar preşedinta Comisiei, că Comisia investighează, de asemenea, interferenţa TikTok cu alegerile din România. Deci ăsta este lucrul cel mai important”, a declarat Nicuşor Dan, marţi seară, la Digi 24.
El este de părere că decizia CCR privind anularea alegerilor reprezintă un eşec al mai multor instituţii.
”În primul rând a fost un eşec, faptul că noi, ca stat, am ajuns să anulăm alegeri, a fost un eşec al unor instituţii: Autoritatea Electorală Permanentă, servicii secrete, e cert că a fost un eşec. Cred că e mai important… la un moment dat, va trebui să vedem şi cine şi cât a greşit, dar cred că este mai important acum ca chestiunea anulării alegerilor să fie lămurită. (…) Dacă se confirmă, şi eu înclin să cred că se va confirma, că a fost o influenţă a unui stat străin, cel mai probabil Rusia, această chestiune ţine de servicii de securitate externe şi nu poţi să iei, pur şi simplu, nişte rapoarte care, evident, au un grad de secret, nu poţi să le iei şi să le pui pe masă de pe o zi pe alta. Modul în care această chestiune este făcută publică trebuie să fie un mod profesionist, dacă, repet, dacă asta se va confirma”, a adăugat primarul general al Bucureştiului.
Întrebat dacă, în opinia sa, partidele pro-occidentale vor desemna un candidat unic la alegerile prezidenţiale, Dan a răspuns: ”Sunt convins că partidele care sunt nişte instituţii profesioniste în ceea ce priveşte politica, mai puţin profesioniste în ceea ce priveşte guvernarea, că altfel n-am fi aici, vor face propriile analize, propriile sondaje, vor exista discuţii şi o să avem o decizie în cele din urmă, o să avem noi, ca societate”.
”Fără discuţie că cine a greşit trebuie să plătească şi pe servicii, şi pe instituţiile civile. De exemplu, nu cred că e admisibil ca domnul Greblă să continue să conducă Autoritatea Electorală Permanentă în momentul ăsta”, a declarat Nicuşor Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.