Președintele Nicușor Dan a declarat vineri seară, întrebat despre decizia autorităților ucrainene de a închide licee cu predare în limba română, că „această prevedere nu se va aplica”.
„Este o lege care este prevazută a intra în vigoare în 2027 și va asigur, în ceea ce privește liceele românești, că până în septembrie 2027 această prevedere nu li se va aplica”, a spus șeful statului.
Mai multe licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi vor fi închise începând cu 1 septembrie 2027, anunța, marţi, secretarul responsabil al Uniunii Inter-regionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, Aurica Bojescu.
„Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi, Ucraina, vor dispărea începând de la 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învăţământ”, declara ea.
Potrivit sursei citate, Consiliul Regional Cernăuţi a aprobat noua reţea de licee din regiune, care prevede doar patru licee cu predare în română şi nouă mixte.
Cele patru licee cu predare în limba română vor funcţiona în oraşul Cernăuţi, precum şi în comunele Hliboca, Ostriţa şi Herţa. Această reformă educaţională a stârnit îngrijorare în comunitatea românească din regiunea Cernăuţi.
Intrarea în vigoarea acestui act normativ ar duce la dispariția liceelor în limba română în state românești istorice precum Mahala, Tărășeni, Noua Suliță sau Hliboca. De asemenea, nu va mai exista niciun liceu cu predare în limba română în comunele de pe Valea Siretului.
Editor : C.L.B.
