Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, referitor la posibilitatea ca PSD să nu intre la guvernare, că în faţa interesului naţional un partid nu poate să spună nu, menţionând că reformele fiscale sunt inevitabile şi „românii vor pune acea presiune pozitivă pentru ca partidele politice să şi le asume”.
„Aşa cum am spus, este în interesul naţional al României ca, în acest moment, să aibă un Guvern, sprijinit de o majoritate parlamentară. Pentru toate lucrurile pe care le-am spus: pentru a da stabilitate, predictibilitate, pentru ca să reuşim să ne împrumutăm mai ieftin decât ne împrumutăm. Şi eu cred că, în faţa interesului naţional, un partid nu poate să spună nu”, a afirmat Nicuşor Dan, la Parlament, întrebat cum îi convinge pe social-democraţi să intre în noul Guvern, pentru că au dat semnale că nu doresc, scrie Agerpres.
El a spus că reformele fiscale sunt inevitabile şi e obligatoriu ca România să le facă.
„Şi eu cred că românii vor pune acea presiune pozitivă pentru ca partide politice să şi le asume”, a adăugat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă ia în calcul să pună un premier de la PSD, Nicuşor Dan a spus: „Toate acestea sunt discuţii care sunt legitime”.
„Toată lumea vrea să conducă. Bineînţeles, oamenii au mandat de la cetăţeni. Toate lucrurile astea vor fi discutate. Urgenţa este să avem un Guvern cu o majoritate parlamentară, care să-şi asume reformele”, a mai spus el.
Preşedintele a declarat, întrebat dacă ar exclude să numească un premier de la PSD – pe Sorin Grindeanu sau Olguţa Vasilescu -, că „sunt discuţii tehnice care pornesc, mult înainte de persoane, de la chestiunea deficitului”.
PSD se va prezenta la discuţiile de la Palatul Cotroceni privind noua guvernare cu un mandat deschis tuturor opţiunilor, fără a pretinde ceva, a declarat, luni, preşedintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu.
Editor : A.P.