Președintele României a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii. Nicușor Dan a punctat faptul că țara noastră este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a „realiza întregul potențial al parteneriatului nostru”.

„Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice cu aliatul nostru apropiat, SUA. Pe măsură ce reflectăm asupra acestei călătorii, sărbătorim nu numai numeroasele repere ale cooperării noastre, ci și spiritul de prietenie care a evoluat într-un parteneriat strategic solid. Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu președintele Trump pentru a realiza întregul potențial al parteneriatului nostru”, a transmis Nicușor Dan, într-un mesaj postat pe X.

Nicușor Dan a făcut referire și la colaborarea cu actualul președinte american Donald Trump, cu care România încearcă să reia legăturile diplomatice de la preluarea mandatului acestuia. Președintele României a punctat recent, într-o conferință de presă, faptul că nu este programată în acest an nicio deplasare în Statele Unite ale Americii, țara cu care România are strânse relații diplomatice.

Mesajul Ministerului Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii, angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomaţii şi disponibilitatea de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state, transmite Agerpres.

„Astăzi, 14 iunie 2025, aniversăm 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii. Este punctul de plecare al unei cooperări care a evoluat politic, militar şi în domeniul securităţii, dar şi pe dimensiunea economică, ajungând la nivelul actual de Parteneriat Strategic. Ministerul Afacerilor Externe marchează prietenia strânsă dintre România şi Statele Unite ale Americii şi reiterează angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomaţii, în vederea avansării obiectivelor comune”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE.

Potrivit sursei citate, contribuţia României la consolidarea securităţii euro-atlantice defineşte ţara noastră ca „partener responsabil şi de încredere”, fiind „unul dintre pilonii aprofundării relaţiilor cu Statele Unite ale Americii”.

Predoiu: Suntem pregătiți să intensificăm cooperarea

Premierul interimar, Cătalin Predoiu, a transmis, sâmbătă, de asemenea, că România este pregătită să intensifice cooperarea cu „partenerul strategic cheie” în domeniile apărării, securităţii, economic.

„Acum 145 de ani România şi Statele Unite au stabilit relaţii diplomatice. Sărbătorim şi onorăm tot ce am realizat împreună cu partenerul nostru strategic cheie. Suntem pregătiţi să intensificăm cooperarea în domeniul apărării şi securităţii, proiectele economice şi o conexiune mai puternică între oameni”, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu, într-o postare pe platforma X.

Editor : Andreea Rubica

Share.
Exit mobile version