Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, la consultările cu delegaţia PNL, că speră să fie o discuţie productivă, ca să intre într-o normalitate, în zilele următoare Liderii PNL nu au făcut declaraţii, după discuţiile cu şeful statului.

”Bine aţi venit. Sper să avem o discuţie productivă, ca să intrăm într-o normalitate, în zilele următoare”, le-a transmis preşedintele celor de la PNL.

Delegaţia Partidului Naţional a fost formată din preşedintele Ilie Bolojan, secretarul general Adrian Veştea şi prim-vicepreşedinţii Emil Boc, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu şi Dan Motreanu.

Liderii PNL nu au dorit să facă declaraţii, după discuţiile cu şeful statului, aşa cum au făcut liderii PSD.

Adrian Veştea, secretarul general al PNL, a anunţat joi că Partidul Naţional Liberal va merge la consultări cu preşedintele Nicuşor Dan cu un mandat ferm şi responsabil, formarea unei coaliţii pro-europene, cu un program solid pentru stabilitate economică şi echilibru politic şi vor susţine desemnarea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru.

”Partidul Naţional Liberal va merge la consultări cu preşedintele Nicuşor Dan cu un mandat ferm şi responsabil: formarea unei coaliţii pro-europene, cu un program solid pentru stabilitate economică şi echilibru politic. Vom susţine desemnarea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru – un lider cu rezultate clare în administraţie, capabil să construiască un guvern eficient, cu o echipă profesionistă şi responsabilă”, arată Adrian Veştea, într-un mesaj pe Facebook.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version