Președintele Nicușor Dan a transmis joi, 9 octombrie, cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, un mesaj în care susține că „forţe ostile democraţiei încearcă să adâncească toate tensiunile” și că avem „obligaţia să încurajăm toleranţa şi discursul inclusiv”, conform News.ro.
„Într-un moment al istoriei în care vedem tensiuni tot mai mari și vedem o aceeași tentație de a arunca vina pentru neîmpliniri personale sau sociale tot timpul către celălalt, avem obligația să avem în memorie și să păstrăm memoria acestui eveniment tragic”, a transmis Nicușor Dan la ceremonia prilejuită de Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România la Memorialul Victimelor Holocaustului.
Președintele României a mai adăugat că „avem obligația să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit, discursul xenofob, discursul care incită la ură”.
„Într-un moment în care forţe ostile democrației încearcă să adâncească toate tensiunile şi toate distanţele între grupurile sociale, culturale, etnice din societatea noastră, avem obligaţia ca, în manifestările noastre publice, să încurajăm toleranţa şi discursul inclusiv”, a adăugat șeful statului.
Nicușor Dan și-a încheiat discursul precizând că este necesar „să păstrăm memoria acestor oameni, să păstrăm memoria acestor suferinţe şi să acţionăm astfel încât aceste lucruri să nu se mai întâmple niciodată”.
Citește și:
Povestea dramatică a unui bărbat originar din România. Ce a însemnat Holocaustul pentru un copil de 6 ani
Ambasadorul Israelului povestește despre bunicul său, născut în România: „A fost dus într-un lagăr de muncă forţată. A supravieţuit”
Editor : A.M.G.