Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că România este dispusă să participe, alături de Statele Unite și de partenerii europeni, la oferirea unor garanții solide de securitate pentru Ucraina. Declarația a fost făcută duminică, în urma unei videoconferințe a Coaliției de Voință.
„Astăzi, în cadrul unei noi videoconferințe a Coaliției de Voință, am discutat despre modul în care ne putem coordona eforturile în sprijinul Ucrainei, înaintea viitoarelor negocieri. Cu toții am fost de acord că unitatea și coordonarea transatlantică în sprijinul Ucrainei rămân sursa noastră de forță în fața comportamentului agresiv continuu al Rusiei”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Șeful statului a subliniat că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra civililor și infrastructurii civile pentru a demonstra că este angajată într-un proces real de pace.
„Oprirea atacurilor asupra civililor și asupra infrastructurii civile este primul pas pe care Rusia trebuie să-l facă pentru a arăta că este cu adevărat angajată într-un proces real de pace. Cum am putea avea încredere în Rusia, atâta timp cât continuă să ucidă oameni nevinovați?”, a transmis președintele.
Nicușor Dan a mai afirmat că presiunea asupra Moscovei trebuie menținută prin sancțiuni suplimentare, până la atingerea păcii.
„Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancțiuni, până când pacea va fi realizată. Ucraina are nevoie de sprijinul nostru. Nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina. Acesta este dreptul legitim al Ucrainei”, a precizat el.
În mesajul său, șeful statului a subliniat că sprijinirea Ucrainei reprezintă o investiție directă în securitatea României și a regiunii.
„Consolidarea Ucrainei înseamnă consolidarea securității Europei și a regiunii noastre. În cadrul Coaliției, ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni, la oferirea unor garanții solide de securitate – esențiale în acest proces de pace. Istoria ne-a arătat că Rusia nu își respectă propriile angajamente. Ca vecini ai Ucrainei, contribuția noastră la aceste garanții de securitate înseamnă o investiție directă în propria noastră securitate”, a afirmat Nicușor Dan.
Citește și: Macron: „Există un singur agresor, Rusia, o putere imperialistă și revizionistă”. Anunțul, făcut la finalul ședinței aliaților Ucrainei
Editor : Ș.A.