Pentagonul urmează să îl informeze vineri pe magnatul Elon Musk, unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai preşedintelui american Donald Trump, despre planurile militare ale SUA în cazul unui conflict cu China, scrie ziarul The New York Times (NYT). Informația privind dezvăluirea planurilor a fost negată vehement de Donald Trump și secretarul american al Apărării, însă vizita lui Musk la Pentagon a fost confirmată.
Accesul lui Elon Musk la informaţii secrete ar extinde semnificativ rolul său deja influent de consilier al preşedintelui american şi şef al Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), o entitate care a făcut presiuni pentru eliminarea unor agenţii federale şi concedierea a mii de funcţionari publici.
În plus, întâlnirea evidenţiază potenţiale conflicte de interese, deoarece Musk este CEO al companiilor SpaceX şi Tesla, două companii care au contracte cheie cu Pentagonul, şi are interese financiare extinse în China.
NYT citează doi oficiali americani care au confirmat întâlnirea pe care Musk o va avea vineri la Pentagon pentru a accede la planurile de război împotriva Chinei, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
Planurile de război ale Pentagonului, cunoscute în jargonul militar drept O-plans (planuri operative), sunt printre cele mai bine păstrate secrete ale armatei americane. Dezvăluirea lor ar putea permite unei ţări inamice să îşi consolideze apărarea şi să îşi corecteze vulnerabilităţile, ceea ce ar reduce eficacitatea strategiei SUA.
Potrivit NYT, informarea de care va beneficia Elon Musk va include aproximativ 20 până la 30 de diapozitive care detaliază modul în care SUA ar face faţă unui conflict cu China, inclusiv potenţiale ţinte militare ce ar putea fi prezentate preşedintelui Trump pentru o decizie în caz de război.
Trump: „Ridicol”
La scurt timp după publicarea acestui articol, preşedintele american a reacţionat la informaţii pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.
„Mass-media de ştiri false sunt din nou prezente, de data aceasta eşuatul New York Times. Ei au spus, în mod incorect, că Elon Musk va merge mâine la Pentagon pentru a primi informaţii despre un posibil «război cu China». Ce ridicol! China nici măcar nu va fi menţionată sau discutată. Este păcat că mass-media discreditate pot inventa astfel de minciuni. În orice caz, povestea este complet falsă!!”, a scris Trump în postarea sa.
În urma publicării ştirii, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Sean Parnell, a indicat că Pentagonul „este încântat să îl primească pe Elon Musk vinerea aceasta” şi a declarat că omul de afaceri a fost invitat de secretarul Apărării Pete Hegseth pentru o simplă vizită, catalogând, în același timp, aticolul NYT drept fake news.
Și secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a reacționat, calificând știrea NYT drept fake news, dar confirmând vizita lui Musk, despre carte spune că este o „întâlnire informală” despre inovație și eficiență.
Editor : Bogdan Păcurar