Towana Looney, o americancă în vârstă de 53 de ani al cărei singur rinichi nu mai era funcţional, a devenit în luna noiembrie cea de-a treia persoană în viaţă din lume căreia medicii i-au transplantat un rinichi de porc, o practică încă experimentală, a anunţat marţi o echipă ştiinţifică din Statele Unite, informează AFP.

„Am impresia că mi s-a dat o a doua şansă la viaţă”, a declarat pacienta, citată într-un comunicat de presă, la trei săptămâni după realizarea operaţiei.

Towana Looney i-a donat un rinichi mamei sale în 1999 şi a trăit în ultimii opt ani făcând dializă după o complicaţie medicală apărută în timpul unei sarcini, care i-a vătămat rinichiul rămas.

Această femeie americană care locuieşte în Alabama, în sudul Statelor Unite, aştepta un transplant din 2017 şi nu reuşea să găsească un donator compatibil, scrie Agerpres.

Întrucât starea sa medicală se degrada, ea a primit pe 25 noiembrie la Spitalul NYU Langone din New York, un pionier în acest domeniu, un rinichi de porc modificat genetic pentru ca organul transplantat să nu fie respins imediat de organismul uman.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Această operaţie constituie cel mai recent progres promiţător al unei practici chirurgicale emergente, prezentată ca o soluţie la criza de aprovizionare cu organe”, a transmis echipa medicală.

Acest tip de transplant, cunoscut sub numele de xenotransplant, între animal şi om, alimentează speranţele legate de rezolvarea penuriei cronice de donaţii de organe în Statele Unite, o ţară în care peste 100.000 de pacienţi se află pe liste de aşteptare, dintre care peste 90.000 aşteaptă să primească un rinichi.

Mult timp asociat cu domeniul ştiinţifico-fantastic, xenotransplantul a beneficiat în ultima perioadă de progresele obţinute în materie de editare a genelor şi de controlare a reacţiei sistemului imunitar, limitând riscurile de respingere a grefei.

Mai multe xenotransplanturi au fost realizate de aceeaşi echipă din New York în ultimii ani, inclusiv transplantul în premieră mondială al unui rinichi de porc la un pacient aflat în stare de moarte cerebrală, în septembrie 2021. Atunci, organul a funcţionat bine timp de câteva zile.

Apoi, medicii de la spitalul NYU Langone din New York au transplantat în 2024 doi rinichi de porc la doi pacienţi vii, grav bolnavi, Rick Slayman şi Lisa Pisano, care au decedat însă la câteva săptămâni după aceea.

Oamenii de ştiinţă sunt încurajaţi de aceste operaţii întrucât organele transplantate nu au fost respinse imediat de organismele bolnavilor.

O altă echipă ştiinţifică americană a realizat în 2022 primul transplant din lume al unei inimi de porc la un pacient uman viu. Însă bărbatul în cauză, operat de o echipă de chirurgi de la Universitatea Maryland, a murit la două luni după acea intervenţie chirurgicală.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version