Celebra ciocolată Lindt se află în centrul unui imens proces colectiv, în SUA. Procesul a fost deschis de consumatori, după ce au spus că ciocolata neagră conține niveluri nesigure de metale grele, în special plumb și cadmiu. Plângerea susține că societatea a indus în eroare consumatorii, determinându-i să cumpere ciocolată nesigură, la preț premium. Lindt își apără produsele, afirmând că acestea respectă standardele de siguranță, potrivit fortune.com.

Potrivit plângerii, Lindt și alte companii similare nu și-au informat corect consumatorii despre prezența acestor substanțe potențial periculoase, deși se știa că aceste metale au efecte nocive asupra sănătății omului, în special asupra copiilor și femeilor însărcinate​.

Producătorul elvețian de ciocolată Lindt & Sprungli contestă procesul colectiv inițiat în februarie 2023, care este urmarea unui raport al organizației americane de consumatori Consumer Reports, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la prezența plumbului și cadmiului în ciocolata mai multor producători, inclusiv Lindt.

Lindt a negat acuzațiile, afirmând că produsele sale respectă toate standardele de siguranță aplicabile. „Lindt & Sprungli nu este de acord cu toate acuzațiile formulate în procesul din SUA”, a declarat compania. „Procedurile noastre de calitate și siguranță garantează că toate produsele pot fi consumate în siguranță”.

Lindt susține că nu avea nicio obligație de a divulga aceste informații, însă instanța a considerat că pretențiile consumatorilor erau rezonabile, având în vedere reputația produsului ca fiind sigur și de înaltă calitate.

Ancheta

Procesul colectiv a fost declanșat de o anchetă Consumer Reports din 2022 care a testat 28 de tablete de ciocolată neagră vândute în SUA. S-a constatat că produsele Lindt aveau niveluri ridicate de plumb și cadmiu, deși nu erau printre cele cu cele mai mari concentrații. Două produse Lindt, comercializate sub marca americană Ghirardelli, au fost clasificate drept „alegeri mai sigure” datorită nivelurilor mai scăzute de metale.

Consumatorii din mai multe state americane, inclusiv Alabama, California, Florida, Illinois, Nevada și New York, susțin că au plătit prețuri mai mari pentru ciocolata Lindt crezând că achiziționează produse sigure și de înaltă calitate. Reclamanții susțin că Lindt a încălcat normele de etichetare ale statelor prin faptul că nu a dezvăluit prezența metalelor grele.

Tribunalul districtului estic din New York a respins recent cererea Lindt de respingere a acțiunii în justiție, permițând astfel continuarea procesului. În apărarea lor juridică, avocații Lindt au susținut că afirmațiile tipărite pe ambalaj, cum ar fi „excelență” și „realizat de experți cu cele mai bune ingrediente”, erau doar publicitate exagerată.

„În strategia sa de apărare, compania și-a demontat propriile promisiuni de calitate”, a afirmat ziarul elvețian NZZ am Sonntag, făcând referire la o decizie a unui tribunal american din septembrie.

Cum ajung metalele grele în ciocolată

Metalele grele precum arsenicul, plumbul, cadmiul și mercurul sunt elemente chimice naturale. Conform Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, acestea pot fi prezente la diferite niveluri în mediu, de exemplu în sol, apă și atmosferă. Dar ele pot fi găsite și în alimente, inclusiv în ciocolată.

Conform specialiștilor, cantitatea de cadmiu administrată pe cale orală nu trebuie să depășească 4,1 micrograme pe zi, iar pentru plumb nu trebuie să depășească 0,5 micrograme pe zi, potrivit 20min.ch.

În anul următor, un alt studiu al CR a demonstrat că plumbul și cadmiul pot fi găsite și în pudra de cacao, chipsuri de ciocolată, ciocolată cu lapte și amestecuri pentru brownie, prăjituri cu ciocolată și ciocolată caldă. Cercetătorii de la Universitatea George Washington (GW) au analizat 72 de produse din cacao. Dintre acestea, circa 43 % au depășit nivelul maxim admis pentru plumb și 35 % pentru cadmiu. Produsele cu etichetă ecologică au fost în mod special afectate.

Potrivit Consumer Reports, cadmiul este absorbit direct din sol de plantele de cacao. Pe de altă parte, plumbul ajunge pe boabele de cacao după recoltare, „eventual prin praf și sol când boabele se usucă în aer liber”.

Ciocolata neagră conține mai multe metale grele spre deosebire de ciocolata cu lapte deoarece are un conținut mai mare de cacao. Echipa Consumer Reports a examinat și cinci batoane de ciocolată cu lapte. Niciunul nu a depășit limita. 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version