O carte despre controversatul interviu Panorama al BBC cu Diana, Prinţesa de Wales, urmează să fie publicată la sfârşitul acestui an. „Dianarama: Deception, Entrapment, Cover-up: The Betrayal of Princess Diana”, de Andy Webb, va conţine materiale inedite referitoare la scandalul privind metodele folosite de jurnalistul BBC Martin Bashir pentru a obţine interviul.

O anchetă din 2021 a constatat că Bashir a falsificat documente pentru a obţine interviul istoric, în care Diana a vorbit deschis despre destrămarea căsniciei sale şi despre luptele sale cu bulimia, scrie The Guardian. 

Cartea ar fi fost scrisă cu sprijinul şi cooperarea deplină a lui Charles Spencer, fratele mai mic al Dianei. Potrivit anchetei, Bashir i-a arătat lui Spencer extrase de cont falsificate pentru a obţine o prezentare a Dianei. Declaraţiile sugerau că anumite persoane erau plătite pentru a o supraveghea pe prinţesă.

Cu toate acestea, într-o notă din decembrie 1995, Diana a scris că „a consimţit la interviul din Panorama fără nicio presiune nejustificată” şi că nu are „niciun regret cu privire la această chestiune”.

Autorul cărţii „Dianarama”, Webb, a avut „acces de neegalat la documente secrete şi la actori-cheie din familia prinţesei Diana, precum şi de la BBC”, potrivit descrierii cărţii de către editor. Fostul reporter BBC „a instigat la expunerea înşelăciunii lui Bashir în convingerea Dianei să fie intervievată”.

Webb a regizat anterior un documentar care investiga metodele lui Bashir, difuzat pe Channel 4 în 2020. Iar în 2021 a depus la BBC o cerere privind libertatea de informare, pentru e-mailuri referitoare la Bashir trimise între şefii corporaţiei pe o perioadă de trei luni în 2020. În cele din urmă, i-au fost trimise mai mult de 3.000 de mesaje, însumând 10.000 de pagini.

Într-un e-mail trimis la 19 octombrie 2019, un avocat i-a spus unui editor al Panorama că BBC „nu eliberează toate documentele investigaţiilor interne în acest moment”, a relatat ulterior BBC. Webb a declarat că radiodifuzorul „admite în mod clar că documentele au fost reţinute”, echivalând cu o „muşamalizare”.

„Dianarama” este „povestea adevărată a unuia dintre cele mai mari scandaluri din viaţa publică şi din istoria radiodifuziunii, care dezvăluie o muşamalizare de proporţii uluitoare şi în jurul căreia persistă întrebări până în prezent”, a declarat editura.

„Este rar să întâlneşti o carte care prezintă o reevaluare radicală a unui eveniment istoric major, cu atât mai puţin una scrisă de persoana care, printr-o perseverenţă tenace, a scos la iveală acea istorie”, a declarat Daniel Bunyard, director editorial la Penguin Michael Joseph, care va publica cartea în 20 noiembrie, la exact 30 de ani de la difuzarea interviului. „Aceasta este o poveste „David versus Goliat”, un jurnalist solitar care cere socoteală uneia dintre cele mai venerabile instituţii britanice, împreună cu figuri foarte importante din cadrul acesteia”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version