O invazie de meduze a provocat din nou perturbări majore la una dintre cele mai mari centrale nucleare din Franța, pentru a doua oară ultimele 30 de zile, relatează BBC.

Meduzele au pătruns în filtrele stației de pompare ale centralei nucleare Paluel, a transmis compania națională de energie EDF. Incidentul a redus producția centralei din Normandia cu 2,4 gigawați, iar echipele lucrează pentru a restabili funcționarea completă.

În august, producția la o altă centrală nucleară importantă din Franța a fost de asemenea afectată de meduze, după ce un banc „masiv și imprevizibil” a forțat oprirea temporară a centralei Gravelines. Atunci, patru unităţi ale centralei au fost oprite.

Incidentul actual provoacă înjumătățirea capacității de producție a Paluel de 5,2 gigawați, după ce unul dintre cele patru reactoare a fost oprit, iar altul a fost redus ca măsură de protecție.

Energia nucleară reprezintă aproximativ 70% din consumul energetic al Franței, potrivit Asociației Mondiale pentru Energie Nucleară (WNA). Paluel este una dintre cele mai mari centrale nucleare din Franța, fiecare dintre cele patru unități ale sale generând peste 1.300 megawați.

EDF a precizat într-un comunicat că a luat măsurile necesare la ora 21:00, ora locală (19:00 GMT), după „sosirea meduzelor” în filtrele părții non-nucleare a centralei. Compania a adăugat că echipele sale „efectuează diagnosticele și intervențiile necesare” pentru a readuce ambele reactoare la funcționarea completă.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version