Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Le Figaro.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere – postate pe contul de Instagram al lui Ai Weiwei – arată un bărbat împingând energic sculptura, făcând-o bucăți şi ţinând apoi o porțiune din ea deasupra capului.

Sculptura vizată a fost marele „Cub de porţelan” albastru şi alb al artistului, a declarat purtătorul de cuvânt.

Curatorul expoziţiei, Arturo Galansino, a declarat că făptaşul era cunoscut în lumea artei.

„Din păcate, îl cunosc pe autorul acestui gest necugetat dintr-o serie de episoade deranjante şi dăunătoare de-a lungul anilor, care au implicat diverse expoziţii şi instituţii din Florenţa”, a declarat Galansino.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un ceh de 57 de ani a fost arestat

Poliţia din Bologna a declarat presei locale că un bărbat ceh în vârstă de 57 de ani a fost arestat după ce a fost oprit de paza muzeului.

Purtătorul de cuvânt a declarat că expoziţia de artă, intitulată „Cine sunt eu?”, s-a deschis sâmbătă în mod normal şi că opera va fi înlocuită cu un print în mărime naturală al cubului. Expoziţia urmează să rămână deschisă până la 4 mai.

„Ai Weiwei s-a îngrijorat să nu fie cineva rănit şi apoi a cerut ca resturile operei să fie acoperite şi puse deoparte”, a spus el.

Nu se ştie cum a intrat bărbatul în clădire în timpul evenimentului pe bază de invitaţie.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version