O pacientă internată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a furat suma de 500 de lei de la colega de salon, în timp ce aceasta se afla într-o operație. Femeia a returnat în cele din urma banii, după ce păgubita a sunat poliția, potrivit News.ro.

Polițiștii din Ploiești au deschis un dosar penal pentru furt pe numele femeii.

Fapta a fost reclamată vineri, 17 ianuarie, când o femeie internată în secția Bodescu a spitalul din Ploiești a sesizat că din salon i-a fost sustrasă suma de 500 de lei.

„Au fost efectuate verificări la faţa locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă  iar în urma cercetărilor a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind o femeie, din Gura Vitioarei, internată în unitatea medicală, care a înapoiat suma de bani femeii”, transmit, sâmbătă oficialii Poliţiei judeţene Prahova. 

Potrivit sursei citate,  păgubita a intrat în operaţie şi a lăsat în salonul spitalului bagajele, inclusiv portofelul în care avea puţin peste 600 de lei. La revenirea în salon, femeia a constatat că 500 de lei îi fuseseră furaţi.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version