Directorul de comunicare al Asociaţiei Aliat pentru Sănătate Mintală, Oana Crăciun, a subliniat că mulţi tineri consumă substanţe interzise pentru a scăpa de unele traume, de anxietate sau de depresie. A fost observată şi o creştere a consumului pentru a se simţi mai bine, după pandemia de COVID.
”Consumul acesta de substanţe vine pe fundul unor probleme, este forma, poate, facilă, să spunem, de a face faţă unor situaţii pe care le consideră dificile. Sau unor traume sau unor alte tulburări cum ar fi depresia, anxietatea. Am observat o creştere a consumului şi a accesului în zona aceasta de consum de substanţe sau a alegerii de a consuma substanţele pentru a se simţi mai bine, mai relaxaţi după pandemie, începând cu pandemia şi după pandemie”, a declarat Oana Crăciun.
Anxietatea şi depresia au apărut la mulţi oameni în perioada pandemiei, spune Oana Crăciun.
”Nivelurile de anxietate, această depresie care a apărut în rândul multor oameni în perioada pandemiei, dificultatea de a face faţă de fapt acestor mari schimbări, nesiguranţa, toate aceste emoţii negative pe care le-am înmagazinat, pentru mulţi, toate acestea au însemnat o dificultate foarte mare de a putea să gestioneze emoţiile negative. Şi atunci ei au ales, practic, să gestioneze aceste emoţii negative de multe ori sau să le gestioneze, să le acopere, mai bine zis, să le reducă la tăcere prin acest consum de substanţe. Ori ăsta este un risc foarte mare”, a completat Oana Crăciun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].