Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, aflată în vizită în Ucraina, s-a întâlnit, joi, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi au discutat despre ”un parteneriat strategic pentru pace şi prosperitate”. Ţoiu a transmis că ”Ucraina luptă cu curaj şi pentru securitatea şi libertatea României şi a întregii Europe”.
”Construim un parteneriat strategic între România şi Ucraina, pentru pace, democraţii puternice şi prosperitate. M-am întâlnit astăzi la Kiev cu Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. I-am transmis un nou mesaj de susţinere a României. Ucraina luptă cu curaj şi pentru securitatea şi libertatea României şi a întregii Europe”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul de Externe, Oana Ţoiu.
Potrivit acesteia, Ucraina nu a dorit războiul, dar ”luptă cu determinare în numele valorilor în care şi România crede – libertate, suveranitate şi independenţă. Atâta timp cât Ucraina rezistă şi securitatea noastră este mai bine protejată”.
”Dezvoltăm împreună un parteneriat strategic pentru pace şi prosperitate. Este în interesul direct al României ca aceasta să fie o pace justă şi durabilă care să asigure independenţa, integritatea şi parcursul european al Ucrainei, precum şi stabilitatea şi siguranţa regiunii noastre”, a mai transmis Ţoiu.
Potrivit acesteia, s-a discutat în timpul întrevederii despre ”felul în care România şi Ucraina pot să adâncească nivelul de cooperare în beneficiul şi pentru prosperitatea ambelor ţări”.
”Colaborarea în domeniul militar şi economic sunt în interesul industriei româneşti şi a cetăţenilor români. De asemenea, am vorbit despre parcursul european al Ucrainei şi al Republicii Moldova şi despre faptul că România este un partener pentru cele două ţări, astfel încât să fim cu toţii mai puternici şi mai prosperi într-o Europă unită”, a mai transmis ministrul român de Externe.
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a început, joi, prima vizită bilaterală a unui ministru de Externe al României la Kiev de la începutul invaziei de către Rusia
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.