Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat miercuri că nu ar spune deloc despre România că este o ţară care se află într-o irelevanţă strategică, ea menţionând despre prezenţa delegaţiei României la Forumul Economic de la Davos că diplomaţia economică, în România, are nevoie de revitalizare şi nu putem să subestimăm cât de important este ca celalte ţări să ne vadă activi.

”România este o ţară relevantă, sigur, în geografia noastră, proporţional cu mărimea pe care o avem, dar n-aş spune deloc despre România că este o ţară care se află într-o irelevanţă strategică. În acest moment, delegaţia pe care o avem la Davos are şi o componentă de diplomaţie care ţine de piaţa de energie, avem şi pe ministrul Energiei alături de noi, avem şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru că, pentru multe ţări, din afara spaţiului Uniunii Europene, este foarte important să ştie că noi putem să facem investiţii comune, putând să punem pe masă şi bani privaţi, investiţii naţionale şi fondurile europene care să fie amplificate ca impact alături de alte investiţii internaţionale de la ţări din afara spaţiului Uniunii Europene”, a declarat Oana Ţoiu la Antena 3.

Ea a precizat că sunt invitaţi, ca vorbitori, şi în trei paneluri diferite pe parcursul Davos şi un panel la Open Forum, care este deschis şi unor delegaţii mai extinse iar mâine au loc paneluri pe energie şi paneluri pe situaţia de locuire şi investiţii, unde participă cei doi miniştri.

”Pentru noi, cu ţările pe care ne-am întâlnit, a fost foarte important să reconfirmăm şi să avansăm sprijinul pentru aderarea la OCDE. Diplomaţia economică, în România, are nevoie de revitalizare şi nu putem să subestimăm cât de important este ca celalte ţări să ne vadă activi în această discuţie, deschişi nu doar faţă de investiţii, ci şi faţă de proiecte strategice comune şi suntem la un nivel la care este necesară prezenţa României şi ca ea să poată să ajungă în timp să fie benefică antreprenorilor români care vor să se extindă”, a subliniat ministrul de Externe, despre prezenţa delegaţiei României la Forumul de la Davos.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version