Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Video Portugalia se luptă în continuare cu incendiile de vegetație. Un pompier a murit în timpul unei intervenții

august 24, 2025

Video Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat de certurile din Coaliție. Dîncu: Nu cred că se va ajunge la ruptură

august 24, 2025

Foto Francisc Doboş, mesaj ironic după îndemnul AUR la refuzarea livratorilor străini: „Un dac neaoş din Nigeria a venit să se spovedească”

august 24, 2025

Sondaj INSCOP, la comanda PNL – Intenţii de vot la Primăria Capitalei – Daniel Băluţă pe primul loc, urmat de Ciprian Ciucu / Candidatul AUR pe locul al treilea, indiferent dacă este vorba despre George Simion sau Anca Alrexandrescu / Drulă, poziţia a patra

august 24, 2025

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie: Când și cum cred ucrainenii că se va termina războiul

august 24, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Ofensiva de vară a Rusiei amenință să străpungă apărarea Ucrainei. Proiectul-mamut cu care Kievul speră să își salveze orașele asediate
Lumea

Ofensiva de vară a Rusiei amenință să străpungă apărarea Ucrainei. Proiectul-mamut cu care Kievul speră să își salveze orașele asediate

By Sala de Presăaugust 2, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Ucraina desfășoară cel mai ambițios plan al său de construcție de fortificații de la începutul războiului și până acum în încercarea de a opri ofensiva de vară a Rusiei. Însă, pariul defensiv al armatei Kievului, care se confruntă atât cu atacurile neîncetate ale unităților rusești de asalt, cât și cu amenințarea constantă a dronelor kamikaze, pare să aibă șanse din ce în ce mai mici de reușită.

O linie lungă de șanțuri antitanc și sârmă ghimpată se întinde prin mijlocul câmpurilor de floarea soarelui până dincolo de orizont în estul Ucrainei devastat de război.

În timp ce soldații ucraineni caută roboți inamici pe cerul de deasupra lor, operatorii ucraineni de drone stau ascunși într-o rețea vastă de fortificații subterane.

„Armata care sapă mai adânc este armata care va supraviețui”, a spus colonelul Oleh Rezunenko, un inginer militar care supraveghează o secțiune de peste 300 de kilometri de fortificații ce face parte din acest proiect-mamut.

Programul de consolidare a liniilor de apărare se desfășoară deja de mai bine de un an, însă a fost afectat de lucrări întârziate, atacurile neîncetate ale inamicului și arestări în rândul persoanelor implicate în proiect acuzate de corupție. Acum, cei care construiesc și apără aceste fortificații riscă să fie copleșiți de inamicul pe care încearcă să îl respingă.

Tranșeele supravegheate de Rezunenko, care includ șiruri lungi de piramide de beton menite să oprească avansul blindatelor și tancurilor inamice, încep din regiunea Harkov, în est, și ajung până în Zaporojie, în sudul țării.

„Obiectivul nostru principal este să săpăm pe cât de repede și adânc putem”, a explicat Rezunenko pentru Wall Street Journal. Provocarea constă în oprirea ofensivei lansate de armata rusă care aruncă în luptă mii de noi recruți chiar și când câștigurile teritoriale sunt foarte limitate sau doar simbolice.

Pokrovsk și Konstantinivka, orașele vizate în ofensiva de vară a Rusiei

Unitățile ucrainene, care nu au destui soldați la dispoziție, fac mari eforturi ca să se apere împotriva trupelor rusești ce năvălesc din toate direcțiile și schimbă tactica de luptă aproape zilnic, reușind să avanseze într-un ritm foarte lent.

În ultimele 18 luni, soldații ruși au străpuns mai multe puncte slabe în liniile de apărare ucrainene și au lansat o nouă ofensivă la care participă aproximativ 50.000 de trupe.

Kievul speră că multiplele rânduri de fortificații pe care le construiesc vor preveni pătrunderea trupelor rusești încă și mai adânc pe teritoriul din estul Ucrainei, acolo unde Rusia încearcă să cucerească orașele-cheie Pokrovsk și Konstantinivka.

Există în continuare, însă, găuri în aceste linii de apărare, iar unii soldați au avertizat că ele ar putea avea aceeași soartă ca ambițioasele fortificații construite de Franța înainte de Al Doilea Război Mondial, care au fost străpunse de armata germană.

Prima linie de apărare este construită de trupele de pe front, în timp ce echipe precum cele conduse de Rezunenko sapă următoarea linie. Administrațiile civile regionale sunt responsabile pentru a treia linie de fortificații, apărările din jurul orașelor importante și întărirea granițelor anumitor regiuni. Fiecare linie de apărare este menită să oprească asaltul trupelor rusești.

Amenințarea constantă a dronelor militare schimbă regulile războiului

Guvernul de la Kiev a spus că a alocat echivalentul a 1,1 miliarde de dolari pentru construirea fortificațiilor, ceea ce reprezintă aproape 2% din cheltuielile anuale pe apărare ale Ucrainei. Anul acesta, suma este mult mai mare, însă oficialii nu au dezvăluit cifrele exacte.

„Folosim toate resursele pe care le avem la dispoziție”, a spus Ivan Fedorov, guvernatorul din Zaporojie, o regiune care a fost bombardată masiv de artileria rusă și de avioanele care lansează bombe cu planare. „Mai avem încă mult de lucru.”

Din cauza pericolului dronelor, ucrainenii trebuie acum să sape tranșee mult mai adânci cu adăposturi subterane pentru trupe și centre de comandă pentru operatorii de drone cu plase și grile metalice antidrone.

Punctele strategice de observare, care apăreau cândva în orice manual militar, au devenit acum de domeniul trecutului. „Fortificațiile rămân importante, dar mai puțin decât în ultimii doi ani”, a spus și analistul militar Franz-Stefan Gady.

Cei 1.000 de muncitori pe care îi are sub comandă Rezunenko, un veteran de 55 de ani care a făcut cândva parte din forțele armate sovietice, construiesc acum linii de tranșee mai mici, dar mai multe și pe care le termină de două ori mai repede.

Echipele lui Rezunenko au montat un strat dens de sârmă metalică foarte subțire și greu de observat menită să oprească avansul soldaților ruși și al vehiculelor mici cu care se deplasează trupele de asalt, transformându-le în ținte ușoare pentru drone.

Ucraina a învățat din eșecul contraofensivei din 2023

Ucraina cunoaște foarte bine ce înseamnă să rămâi blocat în liniile de apărare ale inamicului. Trupele și vehiculele sale livrate din Occident s-au poticnit în tranșeele și șanțurile antitanc rusești aranjate pe mai multe straturi în timpul marii contraofensive a Kievului din vara anului 2023.

După problemele întâmpinate de trupele ucrainene în Harkov, unde soldații ruși au ocupat mai multe teritorii în nordul regiunii, soldații ucraineni avertizează acum că aceeași lipsă a unor linii de apărare adecvate le-ar putea permite rușilor să înainteze și în regiunea Sumî.

„Am avut o oportunitate să întărim partea de nord a frontului, dar nu am făcut-o”, a spus un soldat ucrainean pentru WSJ. Trupele rusești s-au apropiat la doar 20 de kilometri de orașul Sumî.

„Regimentul nostru va continua să construiască și după terminarea conflictului”, a spus Rezunenko. „Nu am reușit să îmi protejez copiii de război. Măcar o să-mi protejez nepoții.”

Editor : Raul Nețoiu

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Video Portugalia se luptă în continuare cu incendiile de vegetație. Un pompier a murit în timpul unei intervenții

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie: Când și cum cred ucrainenii că se va termina războiul

Aterizarea unui misterios avion rusesc nedumerește presa și politicienii din Brazilia. Aeronava este ținta sancțiunilor impuse de SUA

De ce Bulgaria a primit doar două avioane de luptă F-16 de la americani, iar unul dintre ele este deja defect

Rușii au atacat în mod deliberat fabrica americană din Ucraina, potrivit ISW. Scopul este cu bătaie lungă

Video Proteste în Armenia: Se cere retragerea rușilor din baza militară 102 de la Gyumri

Mike Pompeo, fostul secretar de Stat al SUA, îl avertizează pe Trump „să nu-l recompenseze pe Putin pentru invadarea Ucrainei”

Nouă hartă electorală în Texas, rescrisă la cererea lui Trump, pentru alegerile din 2026. Reacția liderului SUA: „Avem o nouă victorie”

Video „Hai, dispari! Du-te în Ucraina”. Parisul îl convoacă pe ambasadorul italian după ce Matteo Salvini i-a adresat vorbe grele lui Macron

Alegerile Editorului

Video Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat de certurile din Coaliție. Dîncu: Nu cred că se va ajunge la ruptură

august 24, 2025

Foto Francisc Doboş, mesaj ironic după îndemnul AUR la refuzarea livratorilor străini: „Un dac neaoş din Nigeria a venit să se spovedească”

august 24, 2025

Sondaj INSCOP, la comanda PNL – Intenţii de vot la Primăria Capitalei – Daniel Băluţă pe primul loc, urmat de Ciprian Ciucu / Candidatul AUR pe locul al treilea, indiferent dacă este vorba despre George Simion sau Anca Alrexandrescu / Drulă, poziţia a patra

august 24, 2025

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie: Când și cum cred ucrainenii că se va termina războiul

august 24, 2025

Video Andrei Caramitru: „Dacă am continua cu 8-9-10% deficit, în 4-5 ani am ajunge la 100% din PIB datorii, mult peste Germania”

august 24, 2025

Cele mai recente știri

Sondaj CURS la nivelul Capitalei – 43% dintre bucureşteni au o părere foarte bună despre Nicuşor Dan, el având cea mai bună imagine. Însă 53% au o părere proastă despre el / Cel mai impopular politician este Ilie Bolojan, despre care 76% au o părere proastă

august 24, 2025

Aterizarea unui misterios avion rusesc nedumerește presa și politicienii din Brazilia. Aeronava este ținta sancțiunilor impuse de SUA

august 24, 2025

Peste 5.000 de ucraineni au trecut ilegal granița în România de la începutul anului

august 24, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.