Opt ostatici care urmau să fie eliberaţi într-o primă fază a acordului de încetare a focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza sunt morţi, a anunţat luni David Mencer, purtător de cuvânt al guvernului israelian, citat de France Presse, transmite Agerpres.
„Familiile au fost informate despre situaţia celor apropiaţi lor”, a precizat responsabilul citat în cadrul unei conferinţe de presă. Aceasta înseamnă că din cei 26 de ostatici care urmau să fie eliberaţi în prima fază a acordului, doar 18 mai sunt în viaţă.
Prima fază de şase săptămâni, care a început în 19 ianuarie, ziua când au fost oprite luptele în enclava palestiniană, urma să permită eliberarea a 33 de ostatici în schimbul a peste 1.900 de palestinieni deţinuţi în Israel. Şapte femei ostatice au revenit deja la familiile lor în urma primelor două schimburi efectuate pe 19 şi 25 ianuarie.
Israelul a comunicat în noaptea de duminică spre luni că a intrat în posesia unei liste pe care o ceruse de mult timp Hamas cu privire la statutul tuturor ostaticilor – vii sau morţi – deţinuţi în Gaza.
„Pot să confirm că Israelul a primit de la Hamas o listă cu statutul celor 33 de ostatici care urmează să fie eliberaţi în această primă etapă. Lista este în concordanţă cu cea a serviciilor de informaţii israeliene. Douăzeci şi cinci dintre ostaticii noştri sunt în viaţă şi opt au fost ucişi de Hamas”, a precizat purtătorul de cuvânt David Mencer într-o videoconferinţă, fără să dea publicităţii numele ostaticilor morţi.
Citește:
Donald Trump propune „curățarea” Fâșiei Gaza și mutarea palestinienilor în Egipt și Iordania
Israelul a eliberat 200 de deţinuţi în schimbul celor patru ostatice. Un palestinian deţinut de 40 de ani, Mohammed Tous, e printre ei
Israelul dă ultimatum Agenției ONU pentru Refugiați Palestinieni UNRWA să părăsească Ierusalimul până la 30 ianuarie
Editor : B.E.