Argumentele preşedintelui francez Emmanuel Macron în favoarea necesităţii unei apărări europene suverane şi unei ”reînsuşiri” a securităţii continentului european ”au fost auzite” de către premierul ungar Vikor Orban, dă asigurări joi ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, relatează AFP.
Premierul ungar Viktor Orban, care a fost primit miercuri seara, la Paris, de către preşedintele francez Emmanuel Macron, înaintea unui summit extraordinar, joi, al Uniunii Europene (UE).
Viktor Orban – un apropiat atât al preşedintelui rus Vladimir Putin, cât şi al preşedintelui american Donald Trump – vrea ca UE să deschidă negocieri cu Rusia şi ameninţă cu o blocare a summitului.
”Cred că preşedintele Republici (franceze Emmanuel Macron) l-a convins pe Viktor Orban că, inclusiv Ungariei, care este uneori foarte critică cu politica pe care o ducem cu privire la Ucraina, îi este indispensabilă realizarea aceastei suveranităţi în domeniul apărării, aceastei reînsuşiri a securităţii noastre”, declară Jean-Noël Barrot.
Orban, care se opune oricărui ajutor militar al Kievului, pledează neîncetat, alături de omologul său slovac Robert Fico în favoarea unui armistiţiu şi unor negocieri de pace.
El şi-a înăsprit discursul împotriva Ucrainei după realegerea ”prietenului” său Donald Trump în Statele Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.