Parlamentul ucrainean a ratificat pe 17 septembrie un acord de parteneriat pe 100 de ani cu Marea Britanie, marcând o aprofundare a relațiilor dintre cele două țări. Acordul amplu, semnat în ianuarie de președintele Volodimir Zelenski și de premierul britanic Keir Starmer, cuprinde cooperarea în…
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană vor încerca vineri să ajungă la o poziţie comună privind înfiinţarea unei versiuni digitale a monedei euro, care ar putea deveni o alternativă la sistemele dominante de plăţi Visa şi Mastercard din SUA. Discuţiile referitoare la euro digital sunt…
Președintele Nicușor Dan a transmis, la lansarea Raportului privind starea învățământului juridic superior din România, că țara are nevoie de juriști bine pregătiți profesional și implicați civic, capabili să susțină atât funcționarea justiției, cât și coeziunea societății. România are nevoie de o generaţie de jurişti…
România găzduiește un exercițiu de amploare al NATO, DACIAN FALL 2025, la care vor participa 5.000 de militari din zece țări care fac parte din Alianță. Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a făcut un apel la oameni să nu se sperie dacă în perioada următoare vor…
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi omologul său american, Marco Rubio, se vor întâlni săptămâna viitoare, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, a anunţat vineri ambasadorul rus la Naţiunile Unite. „Este clar că vor aborda o gamă largă de subiecte, atât…
Cele mai recente știri
Alegerea editorului
Dacă Ilie Bolojan vrea să demisioneze, coaliția poate pune un nou premier…
Doar înăuntru
Începând cu 1 septembrie 2025, mii de români au rămas fără asigurare…
Știri din România
Ambasada Statelor Unite la New Delhi a anunţat joi că a revocat şi ulterior a refuzat acordarea de vize unor oameni de afaceri şi…
Erika Kirk, văduva influencerului pro-Trump Charlie Kirk, asasinat săptămâna trecută în Statele…
Congresmenii democraţi au anunţat joi că vor propune o lege pentru „protejarea…
Emmanuel Macron şi soţia sa, Brigitte, intenţionează să prezinte dovezi fotografice şi…
Știri Mondiale
Un șofer din Statele Unite a scăpat la limită dintr-un accident spectaculos petrecut într-o benzinărie, informează Digi24. Scena s-a petrecut…
Afaceri și Ceconomie
Românii stau mai mult în casă, din cauza scumpirilor. Trei sferturi dintre ei spun că au redus ieșirile în oraș, după ce prețurile au explodat. Și…
Politică
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, săptămâna viitoare, se va lua o…