Majoritatea virusurilor zoonotice implicate în epidemii şi pandemii recente nu prezentau semne clare de adaptare înainte de a infecta oamenii, potrivit unui studiu publicat în revista Cell. Cercetarea sugerează că aceste virusuri erau deja capabile să infecteze şi să se transmită între oameni, iar elementul decisiv…
Iranul a revendicat, duminică, responsabilitatea pentru atacurile asupra a două dintre cele mai mari topitorii de aluminiu din lume, din Bahrain şi Emiratele Arabe Unite, reaprinzând temerile privind perturbări majore ale economiei globale după o lună de război în Orientul Mijlociu. Într-un conflict care nu…
Dr. Bahadir Gulluoglu este medic specialist în Chirurgie Oncologică la Spitalul Memorial Goztepe din Istanbul, unul dintre cele mai mari spitale din ţară unde ajung pacienţi cu cazuri complexe de cancer, inclusiv din România. Medicul a explicat pentru News.ro unde a ajuns performanţa medicală astăzi,…
Armata din Kuweit a anunţat, duminică, faptul că respinge ameninţările ”ostile cu rachete şi drone”, potrivit The Guardian. ”Statul Major General al Forţelor Armate din Kuweit confirmă că exploziile care ar putea fi auzite sunt rezultatul interceptării de către sisteme de apărare aeriană a ţintelor…
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează, duminică după-amiază, procesiunea de Florii în centrul Bucureştiului. Procesiunea va începe de lângă Biserica Franceză, cu celebrarea de sfinţire a tradiţionalelor ramuri, şi se va încheia la Catedrala Sf. Iosif, unde va avea loc Sfânta Liturghie, prezidată de ÎPS Aurel…
Cele mai recente știri
Alegerea editorului
Echipa naţională a Belgiei a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 5-2,…
Doar înăuntru
Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, vineri, despre criza carburanţilor şi adoptarea…
Știri din România
Un bărbat a murit, vineri, strivit pe o bandă de transport agregate minerale, la o staţie de concasare din judeţul Gorj. Poliţia a deschis…
Lionel Messi va deveni parte a unui fenomen sportiv rar atunci când…
Vernisajul instalaţiei interactive „Event Horizon”, realizată de studioul de artă new media…
Hackerii având legături cu Iranul au revendicat public spargerea contului personal de…

















































