Papa Francisc. în vârstă de 88 de ani, a fost aproape să moară în mai multe rânduri în cele peste cinci săptămâni de spitalizarei la Spitalul Gemelli, la Roma, şi era conştient de acest lucru, povesteşte medicul său, Sergio Alfieri, care a rămas la căpătâiul Suveranului Pontif care lupta împotriva unei duble pneumonii, în ediţia de marţi a cotidianului Corriere della Sera.
Sergio Alfieri îşi aminteşte mai ales de data de 28 februarie, când Papa a avut o criză respiratorie ”cu vomă”.
”Eram toţi conştienţi că situaţia s-a agravat şi, mai mult, că exista un risc ca el să nu scape”, povesteşte el.
”A trebuit să alegem între a opri şi a-l lăsa să plece sau să forţăm şi să încercăm toate medicamentele şi toate terapiile posibile, cu riscul foarte mare de a afecta alte organe”, adaugă el.
Până la urmă a fost reţinută a doua opţiune, care a permis salvarea iezuitului argentinian, extermat duminică.
Însă tratamentul a pus la încercare. Dincolo de Papă, ”noi am văzut onmul care suferea”, mărturiseşte Sergio Alfieri.
La câteva zile după criza de la 18 februarie, un reflux în timpul unei mese a provocat o inhalare.
”În aceste cazuri, dacă nu eşti salvat rapid, rişti moartea subită, în afară de complicaţii pulmonare, în timp ce aceste organe erau deja compromise. A fost teribil. Ne-am gândit cu adevărat că nu aveam să putem să-l salvăm”, declară medicul.
După 38 de zile de spitalizare, Papa argentinian a revenit duminică la Casa Sf, Martha, reşedinţa în care locuieşte la Vatican.
El continuă tratamentele, inclusiv o reeducare respiratorie, ”pentru a-şi recupera deplin folosirea respiraţiei şi vorbirea”, a anunţat serviciul de presă la Sfântului Scaun.
”El poate oficia împreună cu cineva slujba în Capela de la etajul al doilea, dar nu este de semnalat nicio vizită în aceste ultime două zile”, în afara celor mai apropiaţi colaboratori, a precizat Vaticanul.
”Are cu siguranţă nişte recomandări de respectat în acest stadiu, de exemplu să evite contactul cu grupuri de persoane sau copii care pot fi purtători ai unor noi infecţii”, precizează Sergio Alfieri.
”Atunci când a plecat, am discutat şi am promis să nu irosim eforturile pe care le-am făcut. Însă este Papa, nu noi îi dictăm comportamentul”, a declarat el.
Medicii i-au prescris Suveranului Pontin o convalescenţă de cel puţin două luni.
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla au anunţat marţi că-şi amână o vizităde stat, prevăzută la începutul lui aprilie, la Vatican, pentru a-l lăsa să se odihnească.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].