Papa Francisc a rămas în stare stabilă pe parcursul zilei de duminică şi nu a mai avut nevoie de ventilaţie mecanică pentru a respira, a anunţat Vaticanul. Este un semn de progres în contextul în care suveranul pontif în vârstă de 88 de ani se luptă cu o dublă pneumonie, relatează Reuters.
Papa Francisc se află în spitalul Gemelli din Roma de mai bine de două săptămâni. El a fost internat la 14 februarie cu o infecţie respiratorie severă care a declanşat alte complicaţii.
„Condiţiile clinice ale Sfântului Părinte au rămas stabile pe tot parcursul zilei”, se arată în ultima actualizare detaliată privind starea pontifului.
Potrivit comunicatului, Papa nu mai avea nevoie de ceea ce Vaticanul a numit „ventilaţie mecanică neinvazivă”, dar continua să primească oxigen printr-un mic furtun sub nas.
În comunicat se precizează că papa nu a avut febră duminică.
În continuare, medicii au indicat că prognosticul său este „rezervat” din cauza „complexităţii tabloului clinic”, ceea ce înseamnă că papa nu este în afara pericolului.
Papa Francisc a suferit vineri o constricţie a căilor respiratorii, asemănătoare unei crize de astm, care a necesitat aspirarea şi plasarea temporară pe ventilaţie. Vaticanul a declarat sâmbătă că starea pontifului s-a stabilizat.
Francisc, care îşi petrece cea de-a 17-a noapte în spital, s-a întâlnit mai devreme duminică cu doi oficiali de la Vatican şi a mulţumit susţinătorilor pentru rugăciunile şi sprijinul lor într-un mesaj scris.
„Aş dori să vă mulţumesc pentru rugăciuni”, a transmis Francisc într-o notă publicată de Vatican în locul obişnuitei sale rugăciuni de duminică cu pelerinii, pe care papa nu a putut să o conducă pentru a treia săptămână consecutiv.
„Simt toată afecţiunea şi apropierea voastră şi … Mă simt ca şi cum aş fi „purtat” şi susţinut de toţi oamenii lui Dumnezeu”, se arată în mesaj.
De asemenea, Francisc s-a întâlnit duminică la spital cu cardinalul Pietro Parolin, numărul doi al Vaticanului, şi cu adjunctul lui Parolin, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, fără a oferi alte detalii despre întâlnire.
Un oficial de la Vatican, care nu a dorit să fie numit deoarece nu era autorizat să discute despre starea de sănătate a papei, a declarat că Papa Francisc mănâncă normal şi se mişcă în camera sa de spital în timp ce îşi continuă tratamentul.
Papa nu a fost văzut în public de când a intrat în spital, aceasta fiind cea mai lungă absenţă a sa de la începutul papalităţii sale în martie 2013, iar medicii săi nu au spus cât timp ar putea dura tratamentul său.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.