Senatul și Camera Deputaților au fost convocate, luni, de la ora 15,00, în prima sesiune parlamentară ordinară a acestui an. Adoptarea legii bugetrului de stat pe 2025 și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 sunt primele două proiecte aşteptate să fie adoptate, în procedură de urgenţă. Dezbaterea celor două proiecte urmează să aibă loc miercuri, iar votul final joi, într-un plen reunit al celor două Camere.
Potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial, cele două Camere au fost convocate de președintele Senatului, respectiv președintele Camerei Deputaților „în temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată”, precum și ale art. 83 din Regulamentul Senatului, respectiv ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaților.
Conform procedurilor, în prima zi din sesiunea parlamentară vor fi aleși membrii noilor Birouri permanente, și anume vicepreședinții, secretarii și chestorii. Președinții celor două Camere, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban, au fost aleși, după constituirea Parlamentului, pentru un mandat de patru ani.
La Senat, luni este programat un Birou Permanent de la ora 12.00, după care la ora 15.00 începe ședința de plen.
Ce va aproba astăzi plenul reunit
La ora 16.00 va fi un plen reunit, pe ordinea de zi fiind constituirea unor comisii comune permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, dar și proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pe anul 2025.
Totodată, potrivit agendei publicate pe site-ul Senatului, la ora 18,00, are loc ședința Birourilor permanente reunite pentru stabilirea timpilor de dezbatere în comisiile reunite de buget-finanțe a proiectului de buget.
După alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, structura Parlamentului cuprinde grupurile parlamentare ale PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, POT, UDMR, iar la Camera Deputaților și grupul minorităților naționale.
Bugetul pe 2025, dezbătut și aprobat de Legislativ
Potrivit calendarului aprobat de Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbaterea legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale, termenul de depunere a amendamentelor este luni, ora 16.00. Ședințele comisiilor avizatoare vor avea loc marți, între orele 8.00 și 10.00, iar ședința comisiilor reunite de buget, marți de la ora 10.30 și miercuri de la ora 10.00.
Comisiile de buget au termen pentru depunerea rapoartelor comune până miercuri, la ora 13.00.
Guvernul a adoptat, sâmbătă, bugetul pentru 2025 şi l-a trimis Parlamentului pentru a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Premierul Marcel Ciolacu a spus că este vorba despre un buget cu investiții record, iar ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, consideră că bugetul este „cumpătat si echilibrat”, fiind construit pe un deficit de 7%.
De asemenea, ministrul Finanțelor a spus că autorităţile nu calculează majorări de taxe sau de impozite în acest a și a adăugat că nu consideră că „vor fi probleme cu partea de venituri”. El a mai spuns că instituțiile sunt sub presiune să țină cheltuielile sub control.
Totuși, proiectul de buget al statului pentru 2025 a primit aviz negativ de la Consiliul Economic și Social. Membrii Consiliului, al cărui aviz este consultativ, au criticat timpul scurt pentru dezbatere, deoarece a fost pus în transparență de abia joi la ora 23:00, în contextul în care proiectul a fost adoptat, sâmbătă, de către Executiv.
Editor : Ana Petrescu