Procurorii DNA au descins în această dimineață la Casa Unirea, magazinul care ar fi trebuit să-i ajute pe agricultori. Surse din anchetă vorbesc despre firme înființate chiar înainte de a încheia contracte, de produse care erau cumpărate doar pe hârtie și de acorduri suspecte prin care Casa Unirea a devenit datoare către anumiți agricultori fără să cumpere, în fapt, nimic de la ei.
Schemă clasică de fraudare a magazinului care ar fi trebuit să-i ajute pe agricultori. Sunt suspiciuni de corupție, iar prejudiciul este uriaș aproape 8 milioane de euro.
Vizată ar fi, spun aceleași surse, fosta directoare a instituției. Cea care a fost revocată la începutul acestui an după un control al Ministerului Agriculturii. La momentul respectiv, jurnaliștii Digi24, au arătat cum deși magazinul trebuia să vândă doar produse românești, pe rafturi și-au găsit locul și unele din import, cum ar fi cornuri, cipsuri și băuturi alcoolice.
Procurorii au descins în magazinele din rețeaua Casa Unirea după ce Corpul de Control al Ministrului Agriculturii a descoperit, la începutul anului, zeci de facturi neîncasate. Prejudiciul se ridică la peste 40 de milioane de lei. Ministrul Agriculturi a comandat controalele după ce au apărut suspiciuni că în magazine s-ar vinde și produse din stăinătate, deși scopul era să promoveze alimentele românești.
Un reportaj filmat cu camera ascunsă de o echipă Digi24, în ianuarie, dezvăluia cum, în magazinul Casa Unirea din Afumați, se vindeau cornuri, sucuri, dar și chipsuri produse de mari branduri internaționale.
Directoarea magazinului Casa Unirea de la acea vreme s-a apărat în fața acuzațiilor.
Mariana Cotoi, fostă directoare Casa Unirea: Putem să vindem tot ce este fabricat în Romania, nu există niciun impediment ca să vinzi sucuri și energizante, tot ce înseamnă produs agro alimentar se poate vinde. Păi dacă este cerere pentru sucuri, pentru bere, pentru energizant, să nu vindem?! Până la urmă se regăsește în plus valoare tot în Romania.
O lună mai târziu, în februarie, a fost demisă din funcție. Casa Unirea a fost lansată în 2018 de Guvernul Dăncilă, când la Agricultură șef era Petre Daea și a eșuat la puțin timp de la lansare. Încă din 2022, în campania Statul la Stat, jurnaliștii Digi24 au semnalat nereguli în funcționarea aprozarelor de stat.
Vânzătoare: La Sibiu, producătorii nu și-au primit banii pentru marfa livrată și s-au retras din afacere, lăsând rafturile magazinului goale.
Reporter: Și ceilalți de ce nu au mai venit?
Vânzatoare brânzărie Sibiu: Au o teamă cum că nu și-ar primi banii.
Reporter: Au fost întârzieri la plată?
Vânzatoare: Ceva de genul, nu știm multe.
Producător: E faliment curat. Că cine vrea să dea marfa și să nu primească banii? Noi ca producători vrem să vindem să luăm bănuții că doar d-aia lucrăm, pentru bani.
Angajații au continuat să fie plătiți deși nu prea mai aveau activitate. Salariul mediu era de peste șase mii de lei. Pierderile au început să curgă. În anul 2019, s-au ridicat la aproape 7,2 milioane de lei iar în 2020 la 5,4 milioane de lei.
Anul trecut, Guvernul Ciolacu a reînviat Casa Unirea, însă sub o altă formă. Firma este un intermediar între producători și comercianți. Mai exact, cumpără produsele de la agricultori și le vinde mai departe în magazine, cu un adaos de 3%.
Reacția ministrului Agriculturii, Florin Barbu
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri, după percheziţiile făcute la Casa Unirea, că au fost nişte sesizări pe care le-a primit şi a luat decizia să trimită Corpul de Control în verificare, pentru că erau sume alocate prin Casa Unirea de peste 50 de milioane de lei şi neîncasate, de la 3 societăţi comerciale, informează News.ro.
„La Casa Unirea au fost anumite sesizări făcute de AGA către ministrul Agriculturii. În acel moment, am luat decizia să trimit Corpul de Control în verificare, pentru că erau sume alocate prin Casa Unirea de peste 50 de milioane de lei şi neîncasate, de la 3 societăţi comerciale”, a spus ministrul Florin Barbu, după şedinţa de Guvern. El a precizat că Corpul de Control a întocmit un raport de inspecţie fiscală, iar acesta a fost trimis către organele de cercetare penală.
„În momentul de faţă, am încredere în organele de cercetare penală, să îşi facă treaba şi îmi doresc ca banii să se cheltuie eficient şi (.) prin acel raport de inspecţie fiscală şi măsurile luate de organele de cercetare, Ministerul Agriculturii şi Casa Unirii să recupereze banii de la aceste societăţi comerciale Detaliile sunt în anchetă, eu mi-am făcut datoria, am sesizat organele de cercetare penală, sper să îşi facă treaba şi să avem un răspuns clar de la aceste instituţii”, a subliniat ministrul Agriculturii.
„Eşecul Casei Unirea este că nimeni nu a luat în calcul dezvoltarea Casei Unirea cu investiţii şi aici vorbim de centrele de colectare care în momentul de faţă sunt aproape finalizate, urmează să fie lansate licitaţiile pentru proiectare şi execuţie. Mai mult, succesul este de a avea un volum mare pentru a putea negocia un preţ corect cu retail-erii, ca să nu mai spună că nu au cantităţile necesare pentru a asigura efectivul de produse, pe tot întreg anul”, a mai spus ministrul.
Editor : M.I.