Salvamontişti şi jandarmi din Maramureş participă, sâmbătă seară, la o acţiune de căutare a unei persoane care s-a rătăcit, în timp ce se afla la cules ciuperci, în apropiere de municipiul Baia Mare. Este a treia acţiune derulată de Salvamont Maramureş, sâmbătă.
Potrivit datelor furnizate de către salvatorii montani, acţiunea de căutare are loc în zona Usturoiu.
„Persoana a pierdut marcajul turistic şi, panicată fiind a sunat la 112, cerând ajutorul. A afirmat că aude şi zgomote în zona în care se află – posibil animale sălbatice şi a spus că din cauza panicii i s-a făcut rău”, informează Salvamont Maramureş.
La ora transmiterii acestei ştiri acţiunea de căutare este în desfăşurare, apelantul fiind localizat cu ajutorul STS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.