Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat, vineri, că s-a despărţit de tehnicianul Mehmet Topal.
“Petrolul Ploieşti îi mulţumeşte lui Mehmet Topal pentru întreaga activitate depusă pe parcursul acestui sezon. O colaborare pe care ne-am fi dorit să o ducem mai departe, dar, din păcate, drumul nostru comun se opreşte, momentan, aici. Îi transmitem, şi pe această cale, toată aprecierea noastră lui Mehmet Topal şi îl asigurăm de faptul că va fi, oricând, binevenit la Ploieşti!”, a precizat Petrolul.
Fostul international turc şi-a început cariera de antrenor la FC Petrolul Ploieşti, bifând două mandate în perioada iunie – decembrie 2024 şi martie – mai 2025.
El s-a aflat pe banca „lupilor” în 32 de partide (11 victorii, 13 remize şi 8 înfrangeri), echipa terminând sezonul pe poziţia a 9-a în ierarhia Superligii.
De asemenea, FC Petrolul Ploieşti le mulţumeşte şi colaboratorilor lui Mehmet Topal, Cafer Kaynar şi Hamit Aykurt, cei care care, la rândul lor, îşi încheie activitatea la clubul prahovean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.