În şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de duminică a fost aprobată Hotărârea privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice – „România fără violenţă domestică”. Comisia va fi formată din 25 de parlamentari şi va funcţiona pe o perioadă de 12 luni de la data constituirii, cu posibilitatea prelungirii duratei de funcţionare prin hotărâre a Birourilor Permanente reunite.
Deputatul Alina Gorghiu, preşedinta Comisiei, a declarat în plenul comun că această comisie specială „România fără violenţă” devine realitate, fiind meritul Legislativului românesc, dar, în acelaşi timp, meritul vocii victimelor din România.
”Vocea lor şi a ONG-urilor a fost auzită în plenul Parlamentului şi astăzi această temă devine realitate. Sunt peste 222 de semnături pentru înfiinţarea Comisiei. Asta ne arată un lucru: că nici în Guvernul României, nici în Parlament, nici în societate violenţa domestică nu mai este un subiect marginal ci este o prioritate asumată”, a declarat Gorghiu.
Ea a arătat că această comisie va fi un spaţiu deschis, unde nu mai au nevoie de subiecte tabu.
”Vom asculta victime, vom asculta ONG-uri, vom asculta specialişti şi vom găsi soluţii atât în educaţie, în prevenţie cât şi în legislaţie. De la cei 25 de membri ai acestei Comisii cărora sunt convinsă că li se vor alătura şi alte voci dintre dvs. şi din Guvernul României, mă aştept să transmită mesajul foarte clar că statul protejează milioanele de femei şi de copii din România. Şi vă asigur că nu va fi judeţ în care reprezentanţii acestei Comisii să nu poposească pentru a prelua situaţia reală din teren”, a precizat Gorghiu.
Din partea USR, din Comisia specială fac parte senatoarea Cynthia Păun (co-iniţiatoare), deputata Monica Berescu şi deputata Pollyanna Hangan.
Cynthia Păun a spus că rolul Comisiei este să analizeze legile existente şi să le cureţe de zonele gri, să propună măsuri noi pentru protecţia victimelor, să aducă la aceeaşi masă instituţii, ONG-uri şi experţi şi să facă ordinele de protecţie şi supravegherea agresorilor să funcţioneze în practică, nu doar pe hârtie.
”Această Comisie va veni cu soluţii reale la o problemă ignorată de autorităţile române până acum”, a precizat ea.
”Fiecare caz de violenţă domestică ignorat înseamnă un pas spre tragedie. Obiectivul nostru: protecţie imediată, lege aplicată, agresori sancţionaţi. Comisia va asigura o abordare unitară şi coerentă în prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice. Va analiza cadrul legislativ naţional, european şi internaţional şi va aviza propunerile legislative şi proiectele aflate în procedură parlamentară care vizează acest domeniu”, a declarat Pollyanna Hangan, deputată USR.
Monica Berescu, deputată USR, a arătat că sunt împreună în această luptă de aproape cinci ani şi au trecut legi importante pentru protecţia victimelor violenţei domestice prin Parlament, dar nu este suficient.
”Mă bucur că am reuşit înfiinţarea acestei Comisii: când vorbim despre violenţa domestică nu e loc de orgolii de partid. Trebuie să discutăm concret ce facem pentru femeile şi copilele aflate într-un abuz continuu”, a precizat ea. Atribuţiile Comisiei vor fi: analizarea cadrului legislativ naţional, european şi internaţional relevant în materie de prevenire, combatere şi sancţionare a violenţei domestice, examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor propunerilor legislative sau a proiectelor de lege cu incidenţă asupra cadrului legal privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată durata activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia; organizarea de audieri publice, dezbateri şi conferinţe; identificarea şi promovarea bunelor practici la nivel european şi internaţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi elaborarea de propuneri legislative pentru modificarea sau completarea dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].