Adjunctul Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, fost președinte al țării, a avut o reacție deplasată după convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, pe care a comparat-o cu o cină la care Statele Unite și Rusia se înfruptă din Ucraina, UE și Marea Britanie.
„Convorbirea telefonică dintre președinții Putin și Trump a demonstrat o idee bine cunoscută – în sala de mese există doar Rusia și America. În meniu: aperitive ușoare – varză de Bruxelles, fish and chips britanic și cocoș de Paris. Felul principal este un cotlet în stil Kiev. Poftă bună!”, a scris Dmitri Medvedev pe rețeaua X, după convorbirea telefonică dintre Vladimir Putin și Donald Trump.
Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au discutat telefonic cel puțin o oră și jumătate marți, după mai multe săptămâni de tatonări. În urma discuției, Putin a anunțat că a ordonat o încetare a focului împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei și că a fost de acord cu un schimb de prizonieri.
Pe de altă parte, mesajele transmise de cele două administrații după convorbire sunt contradictorii, Trump spunând că nu s-a discutat despre ajutorul militar pentru Ucraina, în vreme ce Kremlinul susține că s-a insistat asupra acestui punct.
Editor : Bogdan Păcurar