Agenţii de poliţie din Portland, statul Oregon, au oprit o maşină săptămâna aceasta şi au observat în interior o borsetă pe care scria „Cu siguranţă nu este o pungă plină cu droguri”. De fapt, chiar era plină de droguri. Mai precis, conţinea 79 de pastile de fentanil, trei comprimate de oxicodonă contrafăcute şi 230 g de metamfetamină, scrie The Guardian.
Agenţii au tras pe dreapta un bărbat şi o femeie care conduceau o maşină furată. În interiorul maşinii Ford Taurus, poliţiştii au observat că zona de contact din jurul volanului fusese vizibil modificată – şi au zărit punguţe cu o substanţă albă.
„Şoferul şi pasagerul au fost arestaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Portland, sergentul Kevin Allen. „În interiorul vehiculului se aflau un număr substanţial de droguri ambalate, inclusiv metamfetamină şi pastile albastre de fentanil, mai multe cântare, bani şi o armă de foc încărcată”, a detaliat poliţistul.
Last night pro-active police work from East Precinct night shift officers resulted in the location of a stolen vehicle in the area of SE 162/Division. There was a bag full of drugs, scales, money, loaded firearm. Driver and passenger taken into custody – multiple charges pending. pic.twitter.com/UpvzZtMQXi
— PPB East Precinct (@ppbeast) October 9, 2024
Multe dintre pliculeţele cu droguri fuseseră depozitate într-o gentuţă de pânză pe care scria „Cu siguranţă nu este o pungă plină cu droguri”. O fotografie cu captura poliţiştilor – inclusiv gentuţa – a atras atenţia mass-media pe X.
Suspecţii – Reginald Reynolds, 35 de ani, şi Mia Baggenstos, 37 de ani – sunt acuzaţi de posesie de droguri şi de posesie a unui vehicul furat.
În 2020, statul Oregon a intrat în istorie atunci când a dezincriminat deţinerea de cantităţi mici de droguri (mult mai mici decât cantităţile găsite marţi de poliţişti), într-un efort de a redirecţiona fondurile oraşului de la incriminare către tratamentul tulburărilor legate de consumul de substanţe. Măsura a fost adoptată cu un nivel ridicat de susţinere publică, care s-a clătinat pe măsură ce rata supradozelor şi a persoanelor fără adăpost a crescut în stat în timpul pandemiei Covid-19 – când fentanilul a devent disponibil pe scară largă. Astfel, în septembrie, statul a reincriminat posesia de droguri, legislaţia fiind adoptată de un Congres al statului controlat de democraţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].